Valentin Popescu, cel mai bun specialist de marketing sportiv din România. „Evenimentele organizate de el sunt la superlativ”

Valentin Popescu, director marketing sportiv și comunicare în cadrul Fundației Alexandrion și a companiei Alexandrion Group, a fost desemnat cel mai bun specialist de marketing sportiv în România, într-o ierarhie realizată de Club Media Business, Sports Business Academy si revista Sport Magazin.

valentin popescu

Valentin este creatorul Galei Trofeelor Alexandrion, care și-a desfășurat prima ediție în 2016 și la care sunt premiați cei mai buni sportivi a anului precedent, în funcție de rezultatele pe care le-au avut și de votul celor mai importante redacții sportive din România. Gala aduce în prim-plan și mari personalități sportive de la noi din țară care au realizat mari performanțe în trecut.

„Am avut plăcerea să-l întâlnesc pe Valentin Popescu cu ocazia primei ediții a Galei Trofeelor Alexandrion. Drumurile ni s-au mai intersectat pe parcurs și m-am bucurat să descopăr un om determinat, implicat și pasionat de munca lui. Am colaborat excelent de fiecare dată, iar evenimentele organizate de el și de echipa lui sunt impresionante. Este de apreciat că sunt oameni pentru care nu există probleme fără rezolvare. Felicitări și mult succes în provocările viitoare!”, sunt cuvintele de apreciere ale campioanei olimpice Ana Maria Brânză-Popescu la adresa lui Valentin Popescu.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...