Colțescu e de neoprit: Mutu, suspendat 10 etape! Vassaras i-a interzis să mai ia cartonașele la el!

Arbitrul Sebastian Colțescu a făcut febră musculară la mână arătând cartonașe galbene și roșii jucătorilor, suporterilor și conducătorilor lui Dinamo, la meciul cu CSMS Iași. Mutu a fost suspendat 10 etape din cauza excesului de zel al fluierașului din Craiova!

amenintarea
Credit foto: sportpictures.eu

Liga I poate pierde un antrenor de senzație. Supărat pe rivale și pe presă, care susțin cu dovezi că arbitrii au greșit preponderent în favoarea CFR-lui în acest debut de campionat, Dan Petrescu a anunțat că se gândește să plece din România.

Vestea i-a alertat pe cei care conduc din umbră fotbalul românesc, întrucât din soare e prea cald. „Dane, competiție mai slabă ca aici nu mai e nicăieri”, i-a transmis Gino Iorgulescu. „Domnule Petrescu, arbitraje ca aici nu găsiți nicăieri în lume!”, a reacționat și Kyros Vassaras, care l-a delegat pe Sebastian Colțescu la Poli Iași – Dinamo cu misiunea de a-l distra și îmbuna pe Bursuc.

Colțescu a arătat un număr record de cartonașe galbene: 8 pentru dinamoviști și 6 pentru ieșeni. „A făcut scurtă la mână de câte ori a scos și a băgat cartonașele în buzunar. Nici polițiștii care dirijează circulația la Universitate nu depun atât de mult efort. În plus, a mai fost nevoit trebuit să noteze și numele indisciplinaților pe carnețel. La un moment dat, i se terminase mina”, a povestit unul dintre asistenți.

După ce a terminat cu fotbaliștii, arbitrul a urcat în tribune și le-a arătat cartonașul roșu ultrașilor dinamoviști, care îi scandau, printre altele, numele. Nu mai puțin de 500 de fani nu își vor putea susține echipa etapa viitoare, fiind suspendați.

Fiert pe avertismente, Colțescu a părăsit arena și le-a arătat cartonașe galbene și roșii ființelor întâlnite pe străzile adiacente, inclusiv lui Adrian Mutu, care ieșise din stadion pentru a-și lua o cola fără zahăr.

Vezi și:   Trăirile unui suporter ceferist: Când Dan Petrescu a avut dreptate

„M-am înfuriat când am văzut că a eliminat un câine care dormea sub o mașină. M-am dus la el și l-am întrebat ce a făcut câinele. Mi-a făcut semn să-mi văd de treaba mea. Când m-am întors cu spatele, mi-a dat roșu și a notat în raportul de arbitraj că l-am făcut ospătar și că i-am dat un cap în gură. Pentru așa ceva se ia 10 etape cu executare?”, a declarat managerul general al lui Dinamo, care și-a dat seama că totul este lucrătura lui CFR Cluj.

Câțiva cârcotași din Craiova, orașul unde locuiește Colțescu, susțin că acesta nu se mai poate opri. A dat cartonașe tuturor membrilor familiei, întregului bloc, iar acum stă agățat pe balcon și arată cartonașul către întreg orașul! Vassaras l-a delegat și etapa următoare, dar i-a interzis să ia cartonașele la el!

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...