Dublă victorie pentru Dinamo și calificare în sferturile European League. După 37-34 la București, „câinii roșii” au câștigat și în Danemarca, 27-24, cu Bjerringbro-Silkeborg.
Dinamo a făcut o partidă excelentă în deplasare și a reușit o nouă victorie, care i-a adus calificarea între primele opt echipe din European League.
Campioana României a condus de la un cap la altul pe tabelă, având la un moment dat un avans de zece goluri, 13-3 și 14-4. În partea secundă, Dinamo a redus din turație, permițând gazdelor să se apropie la trei goluri.
S-a terminat 27-24 și trupa bucureșteană a acces în „sferturile” competiției, unde va întâlni pe Skjern Handbold, tot o formație din Danemarca!
„Suntem în sferturile de finală! Urmează Skjern! Bravo, băieți!”, a transmis CS Dinamo după acest succes.
Principalii marcatori ai partidei au fost Hallback (6 goluri) și Lauge (4), pentru danezi, respectiv Akimenko (7 goluri), Rosta (6) și Humet (4), pentru Dinamo.
Portarul dinamovist Cupara a avut o evoluție senzațională, el reușind 22 de parade, dintre care 15 în prima repriză!
În celelalte confruntări din optimi se duelează RK Nexe – Rhein-Nekar Lowen, TSV Hannover-Burgdorf şi Kadetten Schaffhausen – Fuchse Berlin.
„Sferturile” sunt pe 23 și 30 aprilie
Skjern Handbold, viitoarea adversară, s-a calificat direct în sferturile de finală după ce s-a clasat pe primul loc într-una din cele patru grupe principale.
Primul meci va avea loc la București, pe 23 aprilie, urmând ca returul să se dispute în Danemarca, pe 30 aprilie.
Celelalte formații care au acces direct în această fază a competiției sunt HBC Nantes, SG Flensburg-Handewitt şi Sporting CP.
Câştigătoarele din sferturile de finală vor juca în cadrul Turneului Final Four, pe 25 și 26 mai, la Hamburg (Germania).
În grupa principală IV, Dinamo Bucureşti s-a clasat pe locul 3 şi a ajuns în optimi în urma rezultatelor: 33-35 şi 27-31 cu Sporting CP, 33-23 şi 33-25 cu CSM Constanţa.
Sursa foto: CS Dinamo Handbal (Facebook)
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.