Valentin Popescu: „Simona Halep, mult mai atentă la imaginea ei”

Valentin Popescu (42 de ani), expert în marketing sportiv, consideră că Simona Halep este mult mai atentă acum la imaginea ei, în comparație cu anii trecuți. 

valentin popescu

Simona Halep e mult mai deschisă și mult mai prezentă pe rețelele de socializare, iar performanțele extraordinare înregistrate la doar 17 ani de David Popovici vor atrage mai mulți copii către înot, sunt ideile principale ale interviului pe care Valentin Popescu l-a acordat pentru Ziariștii.com.

„Simona e mult mai atentă acum la imaginea ei, dă foarte multe interviuri la turneele la care participă, și nu numai publicațiilor de tenis. Este mult mai deschisă și mult mai prezentă pe tot ce înseamnă Twitter, Facebook, Instagram, și așa mai departe”, a spus Valentin Popescu .

„N-a reușit să comunice la început pentru că n-a pus preț foarte tare pe acest aspect (n.r. – site-uri de socializare). Apoi, când și-a dat seama că e foarte important, a început să comunice. E pe drumul cel bun de ceva timp încoace și apare la un nivel mult mai înalt”, a transmis Valentin Popescu.

Mai mulți copii către înot datorită lui David Popovici

În ceea ce-l privește pe „fenomenul” David Popovici, ascensiunea lui fulminantă poate fi folosită mai mult pentru atragerea copiilor către sport.

„Există deja o emulație. Eu merg regulat la un bazin de înot și am observat că numărul copiilor care vin acolo a crescut semnificativ în ultima perioadă. Sunt convins că performanțele lui David de la Campionatul European de juniori vor aduce și mai mulți copii către acest sport”, a precizat Valentin Popescu.

„Noi, cei de la Fundația Alexandrion, l-am descoperit pe David la Gala din 2019, când nu prea se știa mare lucru despre el. Am văzut că media a scos acum în evidență campioni naționali în vârstă de 8 ani, iar asta este foarte bine. Și toate se întâmplă datorită rezultatelor lui David”, a adăugat Valentin Popescu în interviul citat.

Vezi și:   Supraomul Avram Iancu: „Cred cu tărie în viitorul acestei națiuni”

Impresionat de Turul Ciclist al Sibiului

Specialistul în marketing sportiv s-a declarat impresionat de Turul Ciclist al Sibiului, competiție la care Alexandrion Group premiază Tricoul galben de la Prologul cursei.

„Vreau să menționez un eveniment care mi-a plăcut foarte mult, Turul Ciclist al Sibiului. Totul la superlativ pentru ceea ce înseamnă un eveniment în România, ajuns la a 12-a ediție. Anul acesta au adus 6 echipe de World Tour – BORA-Hansgrohe, Jumbo-Visma, Astana Qazaqstan, Lotto Soudal, Israel Premier Tech și Cofidis”, a afirmat Popescu.

„Să participi ca sportiv român alături de astfel de echipe e mare lucru. Mai ales că Federația Internațională de ciclism acordă puncte cicliștilor clasați pe primele locuri la Turul Sibiului. Se face o imagine extraordinară României și ar trebui ca organizatorii să fie mult mai ajutați decât sunt acum”, a conchis specialistul în marketing sportiv.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...