Oficialii FRF ne aduc aminte de perioada de tristă amintire în care Nașu’ Mircea Sandu și ai lui dezinformau grosolan pentru a face anumite jocuri

Andrei Vochin, consilier al președintelui FRF Răzvan Burleanu, a spus în weekend la Dolce Sport că arbitrul Balaj și-a schimbat declarațiile și s-a înmuiat în doilea raport cu privire la eliminarea lui Laurențiu Reghecampf din returul semifinalei de Cupă dintre Steaua și Dinamo.
De fapt, Balaj nu a făcut decât să detalieze raportul inițial, la cererea expresă a Comisiei de Disciplină. Dacă în primul raport el a motivat eliminarea lui Reghecampf prin cuvintele „proteste vehemente”, a explicat astfel în al doilea: „La pauza meciului, antrenorul de la Steaua a venit la centrul terenului să-mi ceară lămuriri despre eliminarea lui Bourceanu. După ce i-am explicat, a început pe un ton ridicat să protesteze și să gesticuleze. Cu toate că l-am rugat să înceteze, spunându-i că îl voi trimite în tribună, el a continuat aceleași proteste vehemente, care s-au transformat într-o ceartă la adresa mea. Atunci, l-am eliminat”. Practic, arbitrul și-a susținut decizia, detaliind desfășurarea evenimentelor și în niciun caz nu și-a retras cuvintele inițiale și nici nu a spus că l-ar fi eliminat greșit pe Reghecampf.
Spre finalul celui de-al doilea raport, arbitrul Balaj mai scrie că Reghecampf și-a cerut scuze înainte de începerea reprizei a doua și că, ținând cont de tensiunea jocului, de starea psihică a lui Reghecampf și de circumstanțele în care a acordat cartonașul roșu lui Bourceanu (roșu la atenționarea asistentului după ce a dat inițial galben), putea fi mai tolerant. Dar asta nu înseamnă, nici pe departe, că a cerut clemență pentru antrenorul Stelei și nici că „și-a schimbat prima declarație față de a doua”, așa cum arată Vochin, de vreme ce el a scris din nou, în prima parte, despre protestele vehemente, ba chiar a accentuat că totul devenise o ceartă la adresa arbitrului.
Andrei Vochin mai afirmă, de asemenea, că nu a văzut proteste repetate ale lui Reghecampf, așa cum spune Regulamentul, dar se referă, probabil cu bună știință, la Regulamentul disciplinar, și nu la Legile jocului. Un arbitru oficiază după Legile jocului, și nu conform Regulamentului după care sunt judecate cazurile la Comisii. Iar în ultimul ghid de punere în aplicare a Legilor jocului se specifică faptul că “atunci când există critici deschise asupra arbitrului sau a altor persoane, arbitrul trebuie să taie din rădăcină și să curme aceste acțiuni”.
Nu înțeleg însă dubla calitate a domnului Vochin, un adevărat cameleon mediatic: vorbește când în calitate de ziarist liber, când în calitate de angajat al FRF, în funcție de interese, schimbând culoarea în timpul aceleiași emisiuni sau chiar în timpul aceleiași fraze. Când a dezvăluit ce prevedeau documente oficiale ale Comisiei de Disciplină, în speță raportul suplimentar cerut lui Balaj, domnul Vochin își luase masca de jurnalist de investigație sau pe cea de oficial FRF?
P.S. Vochin este cel care a spus anul trecut despre Balaj că a picat testele fizice la UEFA, deși acesta nici nu le dăduse, pentru că era accidentat în acea perioadă, motivând astfel neincluderea arbitrului din Baia Mare, ca adițional, în brigada lui Hațegan pentru un meci de Champions League. O altă dezinformare ordinară.
Credit foto: digisport.ro
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































