Argăseală își ia ghetele din cui

Decizie halucinantă a lui Argăseală, șeful de la Steaua fcsb. N-o să crezi ce i-a trecut prin cap. Vrea să revină în iarbă, cu fanionu-n dinți.

Valeriu Argaseala,Razvan Burleanu

Exasperat de deciziile arbitrilor împotriva Stelei în acest retur de campionat, Valeriu Argăseală a făcut o cerere cel puțin ciudată la FRF. El vrea să fie reprimit în lotul de arbitri, motivând că e în formă maximă și că actualii fluierași și asistenți sunt foarte slabi.

Nea Vali a fost zărit executând genuflexiuni cu câte un steguleț în mâini și alergând în pantaloni treisferturi din Ghencea până în Pipera. Răzvan Burleanu nu a exclus posibilitatea ca Argăseală să fie reprimit în lotul de tușieri: “Suntem deschiși oricărei propuneri. Am fost votat preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal pentru a reforma, a construi şi a obţine performanţă, instituţională şi sportivă. Dacă revenirea lui Argăseală va aduce un plus în arbitrajul românesc, atunci nu vom ezita să-l reprimim”.

Pentru început, Argăseală va fi lăsat să ridice fanionul în Comitetul Executiv oridecâte ori are nevoie să meargă la toaletă.

Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...