Daţi banii înapoi, domnule Burleanu şi domnule Chiricheş! Nu-i meritaţi! Ne-am prezentat lamentabil la Euro, iar în preliminarii am bătut Feroe! Burleanu a luat de opt ori mai mult decât fetele din naţionala de handbal, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial!
Patru milioane de euro s-au dus pe premierile jucătorilor, staffului tehnic şi staffului administrativ din cele 8 milioane primite de la UEFA pentru calificarea la turneul final. Plus diurne barosane în Franţa, plus hoteluri de bogătaşi. Suntem o ţară săracă, avem un fotbal sărac, de ce trebuie să ia un fotbalist 180.000 de euro pentru că a bătut Feroe în preliminarii? Ne-am calificat dintr-o grupă jenantă, cu 5 rezultate de egalitate şi cu 11 goluri marcate, dintre care 4 feroezilor. 50.000 de euro nu ar fi fost o sumă ok pentru nimic? De ce aproape de patru ori mai mult?
Nu ajungeam niciodată la Euro cu echipa asta de speriaţi în frunte cu Fricosul şef dacă se calificau doar 16 echipe. Grupele din preliminarii ar fi fost mult mai echilibrate şi am fi rămas acasă, ca de obicei în ultimii ani.
Cu ce a contribuit Burleanu la calificare? De ce trebuie să ia 90.000 de euro bonus pentru egalurile alea ruşinoase şi pentru victoria cu 1-0 din Feroe? E cam aceeaşi situaţie cu primele lui Mircea Sandu pentru înfrângeri!
Daţi banii înapoi, calicilor! Chiar nu vă e ruşine? Fotbalul românesc a fost căpuşat până acum de fraţi mafioţi, de Bucşari, Adameşti, Săndei, Mitici şi Gigei, nu-l mai căpuşaţi şi voi! Lăsaţi banii în fotbal, direcţionaţi-i către copii şi juniori, către Academii, premiaţi campioanele României la copii şi juniori!
Când a fost întrebat de reporteri dacă dă banii înapoi, Burleanu a zâmbit tâmp şi a privit în gol. A evitat răspunsul, ca de obicei. Păi abia se bucurase omul că i-au intrat banii în cont, cum să-i piardă acum?
Ştiţi cât au luat fetele din naţionala de handbal pentrui medalia de bronz de la Campionatul Mondial din 2015? Câte 11.000 de euro. Dumneavoastră nu vă ajung 11.000 de euro, domnule Burleanu?
Sunteţi la fel ca Sandu, Bebiţă şi alţii ca ei, care îşi împărţeau sacii cu bani veniţi de la UEFA datorită generaţiei lui Hagi. Premiaţi-vă după ce aţi pus cât de cât fotbalul românesc pe picioare, şi nu după doi ani în care nu se vede că aţi mişcat ceva. Premiaţi-vă după ce vom califica o echipă naţională la un turneu final de juniori sau după ce vom duce naţionala de tineret la un Campionat European sau Mondial. Premiaţi-vă după ce salvaţi fotbalul de insolvenţe şi faliment, de sărăcie şi scene precum cea de la Arad, unde s-a evacuat apa de pe teren cu uşa de la vestiar şi cu prosoapele!
Până atunci, puţină decenţă nu v-ar strica, îmbuibaţilor!
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.












































Niste nenorociti, pusi pe capatuiala, cam ca toata societatea romaneasca!