Caramavrov comentează știrile zilei: caracterul lui Gnohere, falsitatea Astrei și capetele mici de la frf

Știrile zilei vin azi dinspre Dinamo, cu același Gnohere, de la Astra și falsitatea acestora, dar avem și o știre cu arbitri, care ne duce spre micimea frf.

Razavn Burleanu
Credit foto: Răzvan păsărică / sportpictures.eu

Am început ieri acest proiect, continuăm azi să „compostăm” nesimțirile din fotbalul nostru și căutăm, bineînțeles, și știrea pozitivă.

Caracterul lui Gnohere. Știrea zilei de azi e transferul lui Gnohere la Steaua, chiar dacă acesta a tot fost anunțat în ultimul timp. Spuneam ieri că mai bine pleacă de la Dinamo, decât să încurce lumea pe acolo, iar omul a făcut-o, s-a înțeles până la urmă cu Becali.

Cum fotbal n-a mai jucat în ultimul timp, pentru că era doar cu gândul la banii latifundiarului, Gnohere o va face, probabil, o perioadă la Steaua, dar când va avea o ofertă sau când va intra în ultimul an de contract, va proceda la fel. Caracterul nu se schimbă de la un an la altul.

Astra se revoltă. Haha! După ce i-a scăpat pe Enache, Boldrin, De Amorim și Alibec la rivala de anul trecut, conducerea Astrai cică „gata, până aici”, cică nu mai  suportă umilința și nu îi lasă pe Texeira și Junior Morais să semneze cu roș-albaștrii.

Asta până mâine, că de poimâine, dacă Becali mai plusează cu câteva mii de euro, îl oferă apoi pe tavă și pe Silviu Lung junior. Nu v-ați săturat de falsitatea asta din fotbalul românesc?

Dacă tot ești cârpit, sărac, cu datorii, nu e mai bine să taci și să înghiți, decât să te dai cocoș până ți se taie iar coada, aripile și pliscul?

Vezi si...  Dramatism la cote maxime, Simona este în sferturi la US Open

De la Balaj la micimea frf. Știrea pozitivă de azi este desemnarea lui Cristi Balaj, la Gala AFAN, drept arbitrul anului 2016.

Acum, fie vorba între noi, Cristi nici nu a avut contracandidați, e cel mai bun arbitru al ultimilor 10 ani și mai bine, dar știți care-i culmea? Niciun băiețel din ăștia de-ai lui Burleanu, că de el m-am lămurit cât e de fricos și de răzbunător, nu s-a gândit cu capul lui mic să îi ofere lui Balaj o diplomă cât de modestă pentru întreaga carieră.

Știu că e greu să gândești când ai țeasta mititică, dar trebuie să încercați, să nu vă vegeteze creierul.

Hai că, dacă tot am dat-o pe d-astea, să mai zic încă o dată că nimeni de la frf nu s-a gândit să îi propună lui Balaj prelungirea carierei de arbitru măcar până la vară. La ce să mai avem nevoie de un arbitru atât de bun, nu?

Rușine, măi, flăcăi, că domni nu vă pot spune!

Hai s-auzim de bine, că de rău m-am săturat!

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...