Planul secret al lui Burleanu: FIFA și UEFA s-au îngrozit

Planul secret al lui Răzvan Burleanu, șeful încă inedit al FRF: FIFA și UEFA s-au îngrozit când au auzit că acesta a folosit fondurile nerambursabile pentru crearea unei academii de fotbal-fantomă, unde vor fi formați jucătorii-fantomă care vor zdrobi Brazilia și Albania.

planul secret frf

Săptămâna trecută, DIICOT a descins la „Casa Fotbalului”, de unde a ridicat mai multe documente. Gsp.ro a scris că ancheta are legătură cu fundația „Academia Națională de Fotbal – FRF”, pentru care federația a absorbit resurse financiare de la FIFA și UEFA fără ca această academie să existe în realitate. Cu alte cuvinte, Răzvan Burleanu a creat o școală-fantomă. Acolo vor fi formați fotbaliști-fantomă pentru naționala-fantomă.

„Planul secret al domnului președinte este îngrozitor, în sensul că adversarii vor fugi îngroziți de pe teren când vor vedea mingea deplasându-se singură, pe o traiectorie nerectilinie și neuniformă, din careul nostru până în poarta lor. Vom câștiga toate meciurile cu 3-0”, ne-a declarat Aburel Stafie, omologul lui Mihai Stoichiță, care a dezvăluit și numele antrenorului naționalei de fantome: „Acesta va fi Dan Diaconescu. Are școala lui Gigi Becali și, în plus, este singurul om de televiziune care a avut o fantomă în emisiune, în direct și în reluare”.

Planul secret: cantonament la castelul Bran!

Noua reprezentativă va face cantonamentul la castelul Bran, pentru că mulți componenți provin din zonă. Deplasarea într-acolo se va face mai întâi cu metroul din Drumul Taberei, apoi cu autocarul, pe autostrada Ploiești – Brașov – Bran.

Pentru a mări baza de selecție, FRF va modifica regulamentul de licențiere. Astfel, pentru a juca în Liga I, pe lângă echipa feminină, cluburile vor fi obligate să aibă și o echipă de fantome, care să utilizeze în „unsprezecele” de start minim două fantome U200.

Vezi și:   Să ne fie frică de ei? Cum au jucat în weekend danezii convocați pentru România

„Fără jucători din Ungaria”, a cerut fantoma lui Corneliu Vadim Tudor. „Pe lumea cealaltă, am făcut România Mare, chiar mai mare decât era normal. A venit Hitler la mine să mă întrebe de ce am anexat Germania. I-am dat două, trei, sau poate chiar patru perechi de palme de l-am azvârlit peste ocean, direct în brațele lui Washington, căruia se pare că îi cam plăceau băieții, după cum mi-a spus un general de securitate de pe vremea aceea. Dacă m-a mințit el, vă mint și eu pe voi”.

Înainte să dispară prin pereții de sticlă ai Casei Fotbalului, Vadim l-a încurajat pe Dan Diaconescu, care a recreat decorul din garsonieră pentru prima sa conferință de presă ca selecționer: „Dragi microbiști, dragi români, chiar în acest moment lângă mine este căpitanul echipei naționale, nu-i așa? Credeți că ar dori să spună câteva cuvinte? Da sau nu? Trimiteți SMS la numărul de pe ecran, sponsorizați și echipa națională de fantome, îmi recuperez și eu yachtul și casele, e bine pentru toată lumea, vom bate Brazilia, vom bate Franța și, în sfârșit, vom bate poate chiar și Albania. Uitați-vă la meciuri, fiindcă nici nu știți ce pierdeți!”.

  • Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

3 COMENTARII

  1. […] Marea dezbatere în Federație și în întreaga societate fotbalistică pe baza tezelor din cel de-al „nșpeminusunu”-lea mandat, cu privire la problemele fundamentale ale fotbalului românesc și stadiul actual al construcției socialiste în federația noastră, a evidențiat cu putere marile realizări obținute de fotbalul românesc, în construcția socialismului spre visul de aur al poporului, calificarea la un Campionat Mondial până în 2074”. (urale și aplauze îndelungi, deși nimeni n-a înțeles nimic. Se scandează „Burleanu, numărul unu / Că ca tine nu-i niciunu’”). Mai bine oprim aici discursul președintelui. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...