Senzație cu naționala de polo: România învinge Rusia, 11-10 (3-3, 3-2. 2-0, 3-5), și mai are șanse de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din această vară!

Din cauza lipsei banilor, Federația Română de Polo nu înscrie, în toamna lui 2019, naționala în preliminariile World League (Liga Mondială), o competiție la care țara noastră a participat de fiecare dată începând cu 2005. Este ciudat și frustrant pentru un sport ce, alături de handbal la feminin, a ținut la Mondiale, Europene și Jocurile Olimpice, atât cât a putut, tricolorul sus.
Urmează preliminariile Campionatului European ce se desfășoară în prezent în capitala Ungariei, unde România se califică învingând selecționatele Portugaliei și Maltei. După aceste jocuri, oarecum fugitive și normale pentru noi, vin meciurile de pregătire cu mult mai modestele reprezentative ale Georgiei și Slovaciei, de fapt turnee sau meciuri amicale câștigate de către poloiștii români destul de ușor.
Eșecurile care nu ne mai dădeau nicio speranță
Turneul european de la Budapesta, desfășurat zilele acestea, este însă altceva. Pierdem frustrant cu Olanda la un singur gol diferență, după ce am condus cu două puncte până spre final. Apoi, în meciul ce urmează, Serbia, campioana olimpică, nu ne dă nicio șansă după două reprize relativ bune pentru noi.
La Radio România Actualități, liderul Cosmin Radu vorbește cu regret despre lipsa meciurilor tari ratate din alte motive decât cele sportive, punând și pe seama lor căderea cu olandezii. Oricum ar fi, înainte de confruntarea cu Rusia, din ultimul meci al unei grupe foarte grele, ne-am fi simțit altcumva, având o victorie la activ. Capital, de acum încolo, pentru o generație de sportivi meritorie – mulți dintre băieți aflați la finalul carierei – devenise meciul de astăzi cu rușii.
Din fericire, am câștigat la limită, 11-10, iar cântecul unei lebede triste încă nu s-a auzit. Pentru Radu, Negrean și compania urmează „optimea” cu Grecia, dar mai ales preolimpicul de la Rotterdam și, poate, de ce nu, prezenţa la Tokyo. Ar fi extraordinar!
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.












































[…] Senzație la polo: i-am bătut pe ruși și avem șanse de… […]