Ana-Maria Brânză, o campioană cu suflet mare!

O sportivă de excepție care ține steagul sus pentru România pe cele mai înalte culmi ale performanței, dar mai ales un om în adevăratul sens al cuvântului, Ana-Maria Brânză, care între timp a devenit Ana-Maria Popescu, nu ezită să se implice în campanii umanitare.

Branza2

Chiar dacă a fost ocupată cu pregătirile pentru nuntă, antrenamente pentru Jocurile Olimpice de la Rio 2016 sau cu alte proiecte, Ana-Maria își face timp pentru a-l ajuta pe micuțul David în cadrul evenimentului „Aleargă/Pedalează cu Sorin Chineață și Ana-Maria Brânză pentru susținerea lui David”.

Ai lansat campania „Aleargă de ziua ta”, prin care ai dorit să ajuți copiii bolnavi de autism. În această perioadă ai fost ocupată cu nunta, cu pregătirea pentru Jocurile Olimpice. Vei relua această campanie?

Campania Aleargă de ziua ta a luat naștere în noiembrie 2013. Inițial, am vrut doar să-mi sărbătoresc ziua într-un mod neobișnuit, dar, primind un feedback pozitiv, am hotărât să mărim durata campaniei la un an de zile. Au fost 12 evenimente încărcate de emoție și bucurie. Din păcate, programul nu mi-a permis să continui și anul următor această frumoasă poveste, dar cu siguranță după Rio 2016 voi pregăti alte surprize.

Printre pregătirile de nuntă, antrenamentele pentru Olimpiadă, totuși ai timp să alergi. De data aceasta pentru micuțul David, pe care l-ai ajutat și anul trecut. Cum reușești să îți faci timp și cât  ți este de greu să te împarți între cariera sportivă, viața personală, proiecte, acțiuni de voluntariat?

Când îți dorești ceva cu adevărat, găsești și timp. Este într-adevăr solicitant, dar acest gen de evenimente te încarcă cu energie bună, iar zâmbetul celui care primește este de neprețuit. Mă bucur că sărbătoritul campaniei, Sorin Chineață, a ales să-și serbeze și anul acesta ziua printr-o alergare și să-l ajute astfel pe micuțul David, care cu puțin timp în urmă ne-a făcut o mare bucurie, făcând primii păși singurel.

Care este povestea lui David? 

Vezi si...  Flashmob al scrimerilor în centrul Timișoarei înaintea Cupei Mondiale

Povestea micuțului David a fost o luptă continuă încă de când s-a născut, dar atât micuțul, cât și familia lui au dovedit că sunt luptători adevărați și nimic nu poate sta în calea visului lor, acela de a-l vedea într-o bună zi pe David alergând împreună cu alți copilași. Noi suntem doar spectatori în această cursă a lor și încercăm pe cât posibil să ajutăm şi să motivăm și alți oameni să facă mișcare și fapte bune.

 Reușești să schimbi vieți prin sport?

Cu siguranță, reușesc. Prima viață pe care am schimbat-o a fost chiar a mea! Nu știu cum ar fi arătat viața mea fără sport, dar ce știu este că sportul m-a răsplătit din plin pentru munca mea! Iar simplul fapt că am convins un om să facă mișcare, da, și asta înseamnă că am schimbat o viață! Mă bucur să văd din ce în ce mai mulți oameni dornici să facă sport, care renunță la comoditate și realizează că mișcarea înseamnă sănătate!

Când va fi evenimentul? Îndeamnă-i pe oameni să vină alături de tine!

Evenimentul va avea loc în data de 13 septembrie, de la ora 18:00, în parcul Tineretului din București. 13 este o cifră norocoasă pentru mine și sper ca norocul să însemne un număr mare de alergători care vor veni să sprijine cauza lui Sorin. Îmi doresc să pot avea lângă mine și colegele din echipa de spadă a României și împreună să reușim să-i facem o bucurie lui David. Ce ziceți? Vreți să alergați împreună cu noi? Haideți să ne distrăm, să facem mișcare și o faptă bună, zâmbetele sunt garantate! 

Inițiatorul campaniei de anul acesta, Sorin Chineaţă, și-a serbat ziua anul trecut alergând, în campania lansată de Ana-Maria, și a vrut să facă același lucru și anul acesta. Sorin, un tânăr care va împlini 24 de ani, este o persoană activă, îi place sportul, se implică des în campanii umanitare și este un model pentru ceilalți tineri de vârsta lui.

Vezi si...  Unica Simona

“Alergarea este pasiunea mea, iar lucrul care îmi place foarte mult la acest fenomen e faptul că unește oamenii. Când am făcut evenimentul de anul trecut, David era în plin proces de recuperare, iar anul acesta a reușit să meargă pentru prima dată fără să fie susținut. A fost un imbold să îmi doresc să organizez din nou o alergare de ziua mea, iar decizia nu putea să fie alta decât să alergăm tot pentru el.  M-am bucurat foarte tare că Ana a fost încântată de idee și sper ca toată echipa care s-a ocupat în 2014 de „Aleargă de ziua ta” să poată ajunge anul acesta la eveniment.”, a declarat Sorin pentru SPORTescu.

Pentru mai multe detalii accesați link-ul evenimentului de pe Facebook.

Credit foto: Daniel George / photo4fun

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...