Găsiți mai jos trei inepții ale lui Reghecampf, selectate dintr-un discurs care nu are nimic în comun cu realitatea. Meciul cu Chiajna (0-1) este un nou eșec din care antrenorul Stelei nu a înțeles nimic.

1. E convins că a pierdut partida din cauza golului primit. O bună parte a cuvântării de după meci a fost dedicată analizei fazei la finalui căreia Neluț Roșu a plasat mingea cu capul și a înscris singurul gol al meciului. „Primim gol când avem posesie, iar fundaşul nostru central pasează la adversar, apoi îşi pierde omul… Celălalt fundaş central nu e aproape de om. În seara asta, Toșca a jucat slab şi l-am scos. A fost a patra pasă greşită. Oricum, cred că nu aveam nevoie de doi fundaşi centrali în acest meci, pentru că cei de la Chiajna s-au apărat la 30 de metri de poartă”.
Reghe, îți spunem ceva care probabil te va șoca: sunt echipe, nu neapărat foarte valoroase, care câștigă și meciuri în care primesc un gol. Tot ce trebuie să faci e să dai tu două. Marea problema a Stelei este în atac, iar antrenorul ori e depășit de situație, ori se face că nu înțelge.
2. Le-a atras atenția jucătorilor să câștige meciul până la pauză… „Ratăm meciuri extrem de uşor. Eu le-am spus jucătorilor să fim foarte atenţi şi că trebuie să câştigăm din prima repriză, să rezolvăm jocul”, a mai declarat Reghecampf. De rezolvat, l-au rezolvat. Chiajna a dat golul în prima repriză. Problema este că nu l-au câștigat. Probabil că „cel mai bun antrenor din România” nu le-a zis și cum să câștige. Steliștii alergau pe teren ca niște muște fără cap.
Acest discurs aduce cu observația făcută lui Lăcătuș de Nicolae Ceaușescu, după golul înscris din penalty la Sevilia: „Data viitoare, mingea să intre direct în poartă. Să nu se mai ducă în transversală, ca să nu mai am emoții”.
3. Crede că echipa nu poate să joace mai rău de atât. „Vom arăta mai bine de acum înainte, cu siguranţă…”, a spus tehnicianul, iar fanii au dorit să știe pe ce se bazează. S-au lămurit din continuarea frazei: „…pentru că mai rău de atât nu se poate”!
Pe bune? Acesta e singurul argument? Deci nu e o presupunere făcută pe cosniderente tehnico-tactice. Cea din urmă inepție ne-a amintit de un banc: „Știți care e diferența dintre un pesimist și un optimist? Pesimistul spune că mai rău de atât nu se poate. Optimistul nu e atent și spune: <Ba se poate!>”.
Ca bonus, vă servim și o inepție a lui Enache: „Nu înțeleg. La antrenamente ne iese totul!”. E nevoie de vreun comentariu?
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.










































