România – Polonia: suflet, minte, energie, fani, victorie!

România are nevoie de victorie cu Polonia, iar pentru asta tricolorii trebuie să pună suflet, să își folosească mintea și să se energizeze de la fanii din tribune! România – Polonia se joacă azi, 11 noiembrie, de la ora 21:45.

Suporteri romani in tribuna
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Haideți să uităm că Lewandowski costă mai mult decât toți „tricolorii” la un loc. Ne-am luptat și cu Pogba și ai lui și am avut ghinion să pierdem în minutul 89, dintr-un șut de la distanță a lui Payet. Nu joacă banii. Joacă picioarele, coordonate de creier și energizate de suflet. Cadrul este perfect: peste 40.000 de spectatori sunt așteptați în tribunele Arenei Naționale, pe o vreme potrivită pentru fotbal.

„Prea frumoși îi vedem pe polonezi. Prea mult îi ridicăm în slăvi. Trebuie să fim pozitivi. Fotbalul e ciudat și îți oferă momente imprevizibile. Polonia nu m-a impresionat în aceste preliminarii. Lewandowski are nevoie ca tot angrenajul să meargă bine pentru a-i aduce baloane în față. Trebuie dublaj, triplaj, când intră în posesia mingii. Sunt tactici pentru a-l neutraliza”, a spus Viorel Moldovan.

Este momentul să avem încredere în Cristoph Daum. Nu e un puștan care să nu știe de unde să apuce un asemenea meci. Neamțul nu înseamnă doar ce vedem noi la conferințele de presă sau în timpul jocului. Munca lui este mult mai complexă, iar partea mai importantă nu este la vedere. Răzvan Burleanu se declara impresionat de proiectul lui Daum de renaștere a fotbalului românesc pe termen lung.

Selecționerul este, în primul rând, un om serios. Nu lansează tot felul de baloane de săpun, pe care oricum nu le-ar înghiți nimeni din „industrie”. A recunoscut că doi-trei jucători vor face marcaj box-to-box la Lewandowski. Dacă era un alt antrenor, poate dădea o declarație cu limbă de lemn: „toți jucătorii polonezi sunt la fel de importanți”.

Vezi si...  Așa se completează Declarația Unică 212 pentru pariuri online!

Din echipa României va lipsi Alibec, accidentat. Nu este o absență importantă. Oricum, era puțin probabil să joace. Am putea glumi de spusele lui Daum, că îi va căra pe fotbaliști în spate dacă România va învinge cu 2-0: l-a convins pe Alibec să se dea accidentat pentru că avea prea multe kilograme!

Dacă pariați pe victoria României, Stanleybet oferă o cotă de 2.85. Și 1X are o cotă bună: 1.46.

Echipă probabilă România: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş, Dr. Grigore, Toșca – Hoban – Popa, R. Marin, Stanciu, Stancu – Keşeru. Absenți: Alibec (atacant rezervă, accidentat), Săpunaru (incert).

Echipă probabilă Polonia: Fabianski – Piszczek, Glik, Pazdan, Jedrzejczyk – Blaszczykowski, Krychowiak, Zielinski, Grosicki –Teodorczyk, Lewandowski.
Absenți: –

Noi am vrea să dea un gol Lewandowski, iar Keșeru două! Apropo, sunt niște cote mișto pe marcator și victorie România tot la Stanley. Dacă îl alegeți pe Keșeru, iar România câștigă, primiți de 4,5 ori suma investită.

Hai România!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...