Respect, Costel Gâlcă!

Steaua lui Gigi Becali nu avea nevoie de un antrenor cu bun simţ, precum Gâlcă. Oameni buni, băiatul ăsta nu era din peisaj, nu făcea parte din junglă, de-aia a şi stat deoparte când se bucurau jucătorii la finala Cupei Ligii. E alt tip de om, prea elegant, prea liniştit, prea respectuos.

Steaua lui Becali, că asta nu e Steaua pe care o ştiam eu în copilărie şi care a luat Cupa Campionilor în 1986, are nevoie de un antrenor-manelist, care să se certe tot timpul la televizor, să aibă nenumărate frustrări, să se creadă mare şi tare, să spună că e cel mai bun din sud-estul Europei sau chiar cel mai bun din Univers. Steaua asta are nevoie de un antrenor de caracterul şi de „valoarea” lui Becali, care să ştie să mintă, să miştocărească, să umilească, de unul care nu a învăţat şi nici nu va învăţa ce e respectul, de un needucat.

Nu spun că Rădoi este un astfel de om, nu vorbesc despre Rădoi acum, ci doar de faptul că Gâlcă nu mai avea ce să caute la Steaua.

Mi-a plăcut bucuria lui Gâlcă de după finala Cupei României, o bucurie sinceră, decentă, ca o palmă care mângâie atunci când ar trebui să lovească.

Gâlcă pleacă de la Steaua cu trei trofee în palmares, după ce a supravieţuit în jungla despre care vorbeam mai sus cu mâinile goale, fără arme de foc, fără prieteni de conjunctură, în condiţiile în care i-au fost vânduţi cei mai buni trei jucători şi i s-au băgat pe gât unii de umplutură.

În astfel de condiţii, nu pot să spun decât: “Respect, Costel Gâlcă! Mult succes în carieră!”

Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu