Cotidianul Marca a scris la mijlocul zilei că românul Costel Gâlcă este foarte aproape de a fi instalat ca principal la Espanyol Barcelona, iar pe seară a anunţat că totul este oficial.

Actualul antrenor al lui Espanyol, Sergio Gonzalez, a fost demis după o şedinţă cu şefii clubului, în care i s-a comunicat că nu mai face parte din planurile clubului
Prestigiosul cotidian spaniol Marca l-a anunţat ca înlocuitor pe Costel Gâlcă (vezi foto jos), ultima oară la Steaua Bucureşti, cu care a câştigat trei trofee în sezonul 2013-2014.
Espanyol se află în acest moment pe locul 12 în Primera Division, cu 17 puncte, după 15 etape din acest campionat.
Gâlcă a şi jucat pentru Espanyol între 1997 şi 2001. El va conduce în această seară primul antrenament, iar mâine va sta deja pe bancă la întâlnirea din Cupa Spaniei, cu Levante.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.










































