Cine a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile, Maradona?

Continuăm astăzi cu Diego Maradona prezentarea celor mai buni fotbalişti din lume, în top 5 pe care încercăm să-l realizăm împreună cu voi

MARADONAImaginaţi-vă că sunteţi pe terasa unei pizzerii în centrul oraşului Napoli şi că la masa de lângă voi ia loc un tip îndesat, cu barbă sură şi păr ondulat. Îl priviţi cu intensitate, fiindcă vă aminteşte de cineva, apoi, Bling!, vă pică fisa: e Diego Armando Maradona!

Nu-i aşa că seamănă cu un SF? Ei bine, pentru cei care nu ştiu ce înseamnă Maradona pentru Napoli, haideţi să le spunem că acest jucător care a câştigat, de unul singur, un Campionat Mondial s-ar apropia mai repede de un crocodil decât de o pizzerie într-un oraş care e la picioarele sale…

Diego a fost cel de-al cincilea copil, dintr-o familie cu opt copii şi s-a născut la 30 octombrie 1960 în Villa Fiorito, o suburbie a capitalei Argentinei. La vârsta de 3 ani primeşte în dar o minge, iar la 16 ani debutează, ca profesionist, la clubul Los Cebollitas. Dacă ar fi să înşirăm cifrele care au marcat cariera lui Maradona, probabil că n-am face altceva decât să vă amorţim curiozitatea şi plăcerea de a folosi motoarele de căutare, de aceea, haideţi mai bine să ne oprim un pic asupra omului, fără a diminua, evident, din meritul sportiv şi marca pe care a lăsat-o asupra fotbalului.

Maradona, spre deosebire de ceilalţi contracandidaţi din Topul pe care vi l-am propus, pare a fi cel mai aproape de caracterul omului care este supus greşelilor şi ispitelor, ceea ce face din el un personaj vulnerabil şi, paradoxal, apropiat nouă, celor mai puţin familiarizaţi cu milioanele de euro.

Vezi și:   România vs Irlanda de Nord: un meci mai important decât pare

Aşadar, hai să ni-l amintim marcând cu mâna lui Dumnezeu în faţa Angliei, pe Estadio Azteca din Mexico City, în faţa a peste o sută de mii de spectatori, apoi să-i admirăm abilităţile cu care a îngenuncheat, în acelaşi meci, o jumătate din echipa adversă, marcând, în opinia multora, cel mai frumos gol din lume.

Să trecem în revistă, apoi, problemele de dopaj, fie că vorbim de cocaină sau efedrină, probleme de sănătate care l-au dus în pragul colapsului, problemele cu autorităţile, francheţea şi curajul cu care a combătut corupţia de la cel mai înalt nivel al FIFA şi, nu în ultimul rând, sensibilitatea aparte a acestui om care, aşa cum se poate vedea în documentarul „Maradona by Kusturica” a fost un copil care şi-a idolatrizat părinţii, un soţ şi un tată iubitor, şi vom avea un tablou complet al unuia dintre cei mai iubiţi fotbalişti din lume: El pibe de oro…

În primul episod, l-am prezentat pe marele Pele. Acum, pe Maradona. În curând, pe Zidane, Messi și Ronaldo.
Așadar, să continuăm votul.

Cine a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile?

Rezultate

credit foto: telenoticias.com.do

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...