Dragă Diego, mulțumesc pentru o copilărie fericită!

Dragă Diego, am mai spus vorba asta când eram copil, dar o făceam de nevoie și cu juma’ de glas, că așa erau vremurile. Acum o mai zic o dată, cu tot sufletul, și cu toată inima: Mulțumesc pentru o copilărie fericită!

draga diego

La început mi-a fost indiferent… Auzisem de el, se spunea că este urmașul lui Pele, că ar fi singurul capabil să îl depășească. Dar vorbele mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe cealaltă. Poate pentru faptul că aveam doar 7 ani.

Poate pentru că Gentile l-a ținut în chingi la Mondialul din Spania 1982, acel Gentile care a fost plimbat pe tot terenul de Balaci. Da, regula de 3 simplă nu se aplică la fotbal, dar poate să înțeleagă asta un puști care l-a iubit pe Balaci? Ideea este că numele lui nu m-a încântat prea tare.

Am avut o ură viscerală față de el!

Apoi, l-am dușmănit. Bine, a fost o ură viscerală. Pentru că în 1986 aveam antena de ruși (nea Nicu trecuse pe economii) și am văzut cum a dat acel gol cu mâna Angliei.

Am uitat să vă spun că am iubit două echipe naționale și asta datorită lui nea Vanea Chirilă. Prima a fost Brazilia. Citeai ce scria maestrul, închideai ochii și vedeai samba, plaje, nisip fin. Și pe Zico. Și pe Socrates.

A doua echipă a fost cea a Angliei. Purtat pe aripile imaginației de scrisul lui nea Vanea, vedeai aievea armuri, castele, eleganță, rafinament, diplomație. Și pe Lineker. Și pe Bobby Robson. Și tocmai Angliei mele s-a găsit să îi marcheze cu Mâna lui Dumnezeu!

Da, a fost și al doilea gol, cel după o cursă de 60 de metri, dar nu mai conta. Putea să ducă mingea și în vîrf de limbă, pentru mine a contat că-i furase tocmai pe britanicii mei. Doamne, ce l-am urât..

Vezi și:   Carlos Bilardo, testat pozitiv din greșeală cu Coronavirus!

Apoi, mi-a plăcut… Când vii la o echipă italiană care se chinuie să se salveze de la retrogradare și o duci pe primul loc împotriva tuturor, când iei titlul împotriva lui Juventus (iar pe nesuferiții ăia nu i-am înghițit niciodată), cum să nu îl placi?

Singur împotriva Europei

Apoi, l-am iubit. Pentru că a cîștigat de unul singur Cupa UEFA cu Napoli. Ascultam la radio (curios, Europa Liberă se auzea foarte prost, dar italienii nu), ne chinuiam să înțelegem cuvintele italienești (de unde să știm că va veni ziua cînd italiana va deveni a doua limbă națională…), iar numele lui se auzea de 5 ori pe minut. Atunci a fost singur contra Europei și a câștigat. Cum să nu îl iubești?

Apoi, a venit Cupa Mondială din 1990. Antena de ruși a fost abandonată, am văzut cum s-a chinuit cu Hagi, apoi a urmat optimea cu Brazilia. Brazilia mea… Și au tras ai mei de vreo 4 ori in bară și au ratat de 9 ori singuri cu portarul și au avut o groază de alte ocazii, dar tot 0-0 era.

Și a ajuns mingea la el… A preluat-o dintre doi, a fentat scurt alți doi, a pasat printre următorii doi, nu mai contează la cine a ajuns balonul, dar s-a făcut 1-0. În 6 secunde, în 6 metri pătrați, a râs de 6 adversari și a adus izbăvirea. Cînd și Pele a zis: „Sunt necesare câteva secunde de talent”. Iar dacă a zis-o Pele…

După faza aia, l-am divinizat.

Și am înțeles că este cel mai bun. A dus de unul singur Argentina în finală și atunci, dar deja tot Universul se coalizase împotriva lui. Dacă reușise să îi facă pe italieni să scandeze pentru nemți… Și,vorba bunicului, nu îi iartă macaronarii nici acum pe germani din cauză de panzere, de Monte Casino și nea Adolf… În 1990, El a reușit să îi împace, pentru o clipă, iar prețul a fost un penalty inexistent în minutul 85… Cât am plîns pentru Diego

Vezi și:   Surprize pentru Tokyo 2020: surf și skateboard la JO!

Nu a mai contat ce a făcut în viața privată de atunci. Nici prafurile, nici fetele, nici amicul Fidel, nici declarațiile năstrușnice. A atins imensitatea Cerului cu o minge. Și restul nu a mai contat.

Sunt fericit că am fost contemporan cu el. Sînt bucuros că a existat un meci între el și Balaci. A câștigat și atunci cu 1-0. Balaci era Sfîntul Ilie, dar cînd joci cu IL DIOS… Acum poate că meciul se va relua în Rai, iar Ilie al meu va avea o șansă în plus, dacă tot s-a întâmplat ca Dumnezeu să Își recapete mîna împrumutată în 1986.

A fost cel mai bun. Pentru că Pele, în 20 de metri, era singur sau cu un coechipier. Diego, în aceiași 20 de metri, era tot singur, dar cu 4 adversari. Și câștiga mereu. Sau aproape mereu, că numai în Italia 90 a fost faultat de vreo 80 de ori!

Așa că, dragă Diego, îți mulțumesc pentru o copilărie fericită!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...