Cea mai frumoasă poveste de dragoste dintre muritori și o echipă de fotbal

Cea mai frumoasă poveste de dragoste dintre muritori și o echipă de fotbal vă este redată în continuare. Am trăit asta, deci știu ce zic și ce simt.

cea mai frumoasa
Foto: Bogdan Dănescu / sportpictures.eu

15 septembrie 2019. E o zi de duminică, e dimineață și sufletul meu râde a sărbătoare. A mai fost o altă duminică demult care m-a marcat profund. Afară, acum e liniște, doar în mine a încolțit o frenezie exuberantă ce nu-mi dă pace. Visez, deși sunt treaz, zâmbesc, și ochii-mi lăcrimează. Azi, îmi voi lua copilul, precum și al meu tată o făcea când eu eram mic, și vom porni în căutarea cărărilor pavate în alb și albastru. Vom evada împreună într-o lume care mi-a fascinat copilăria.

Caut copleșit de emoții și-mi găsesc tricoul vărgat cu inițiala „U” și leul, închinându-mă regelui, îmbrăcându-l iute. Eșarfa care are țesut pe ea „Campioana Unei Mari Iubiri”, o vântur și plec mânat de dorul Cetății, de dragul Băniei, la întâia mea dragoste. 

Plecăm conduși de un destin al fotbalului, spre o gară a Severinului natal, unde vreau să mai văd precum zăream și în alte dăți steagurile fluturând la ferestrele unor vagoane înțesate cu fanii Științei. Puțină lume pe peron, puțini călători, au trecut vremurile când oamenii mergeau cu trenul. Eu am rămas consecvent. Calea ferată îmi asigură cea mai plăcută călătorie.

Amintiri în tren

În tren, spre marea mea bucurie, dau de doi băieți care spun că merg la meci și așa ne-ncingem la unele comentării, spunându-ne fiecare păsul în privința fotbalului românesc. Ne aducem aminte cu nostalgie de marile izbânzi ale Universității, la care și noi am fost părtași. 

 Două ceasuri trec repede pe acordurile sunetelor sacadate ale roților de tren și uită-ne coborâți mândri la Craiova. Acolo, suntem întâmpinați de veșnica melodie:  „M-a făcut mama oltean”, care m-a purtat întotdeauna prin lume. Un amic de milioane craiovean, ne-mbrățișează cu sufletul unui om destul de generos și pașii ne poartă cu gândul la marea partidă, cea care începuse de mult timp în inima mea. 

Orașul e pregătit de un spectacol ce se vrea grandios, iar jocul de pe „Arena Leilor” se anunță crâncen. Zăresc multe steaguri fluturând pe străzi, iar strigătul de luptă, „Știința! Știința!”, răzbate din multe piepturi alb-albastre. Mașinile circulă în mare viteză cu eșarfe tăind aerul care e gata să explodeze.

„Cântec pentru Oltenia”

Magnificul imn „Cântec pentru Oltenia” se răspândește peste tot iar valuri alb-albastre curg neîncetat spre stadion. Parfumul prezent al marilor meciuri pe mine mă îmbată rău. Statuia marelui tunar ne dă sărutul frumosului Fotbal care ne-a marcat tinerețea.

E mare agitație în jurul impunătorului nou stadion. Mă întâlnesc cu mulți amici on-line și ne pupăm beți de fericirea pură care se află pe chipurile noastre. 

Intrăm în arena „Ion Oblemenco”, care încet încet devine neîncăpătoare, acolo unde spectacolul dinaintea partidei Universitatea Craiova – FCSB  e extraordinar, e greu de descris în cuvinte. Ce mai, trăiesc frumos, sunt satisfăcut de ceea ce văd, iar deznodământul final al meciului care stă să înceapă nu mă mai poate afecta negativ, deoarece acum mă simt extraordinar. Aici, este exact ce-mi place, stadionul plin până la refuz e precum un vulcan în erupție, există multă emoție, dramatism, aici sunt strigăte de bucurie, aici sunt cei mai numeroși și fierbinți spectatori din țară. 

Cetatea Băniei, care are un farmec fotbalistic aparte, m-a făcut să-i fiu prizonier pe viață. Că doar de-aci, din Craiova, s-a născut prima echipă românească care a eliminat una englezească, apoi una nemțească, a fost prima sfert-finalistă de CCE și semifinalistă a Cupei UEFA.

„Campioana Unei Mari Iubiri”

Cum să pot uita echipa lui Nelu Oblemenco, „Campioana Unei Mari Iubiri”, aceea cu care tata se fălea, pe „Craiova Maxima” a mea, aceea cu care am deschis ochii în fotbal și-am gustat împreună cu mulți alții din teribile izbânzi, echipa lui Cârțu și Gică Popescu, aceea care a făcut Revoluția în ’89, sau cea a lui Victor Pițurcă și Gică Craioveanu, aceea pentru care eu am mers până-n Ghencea cu aproximativ 5.000 de fani în 1995. Și, de ce nu, aceia din 2000, a lui Silvian Cristescu, unde eu, împreună cu cei 25.000 de frumoși nebuni, am jucat o finală de Cupă împotriva lui Dinamo, pe fostul „23 August”.

Cum să pot uita, când am avut atâtea nopți alb-albastre, stând în genunchi și implorând divinitatea, câte lacrimi de fericire am vărsat făcând din Jii Dunăre, pentru cea mai frumoasă poveste de dragoste dintre muritori și o echipă de fotbal.

În seara asta, bineînțeles, îmi doresc o victorie, fie ea cum o fi… Dar să fie începutul unei noi frumoase Povești, unde „Banul Piți” declară că vrea să facă din Știința Campioană și să ajungă în grupele Champions League. Doamne-ajută!

Hai Universitatea, hai Craiova, 

Tu Campioana Unei Mari Iubiri !!!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...