Cu cine vor juca FCSB și CFR Cluj în grupele Conference League

Cu cine vor juca FCSB și CFR Cluj în grupele Conference League. Adversari dificili pentru echipa lui Becali, în timp ce campioana pare să aibă oponenți mai accesibili.

cu cine
FOTO: Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

FCSB a fost repartizată într-o grupă grea, alături de Anderlecht Bruxelles (Belgia), West Ham United (Anglia) și Silkeborg IF (Danemarca).

În sezonul precedent, Anderlecht a ocupat locul 3 în Belgia, West Ham a terminat pe 7 în Anglia, iar Silkeborg a fost pe 3 în Danemarca.

CFR Cluj va juca în Conference League într-o grupă cu Slavia Praga (Cehia), Sivasspor (Turcia) și FC Ballkani (Kosovo).

Sezonul trecut, Slavia a terminat pe locul 2 în Cehia, Sivasspor pe 10, dar a cucerit Cupa Turciei, iar FC Ballkani este campioana en titre în Kosovo.

Când se vor disputa meciurile din grupele Conference League

Partidele din grupele Conference League vor avea loc pe 8 și 15 septembrie, 6, 13 și 27 octombrie şi 3 noiembrie.

Câştigătoarele grupelor se vor califica direct în optimile de finală. Formaţiile clasate pe locurile secunde vor juca un play-off cu cele opt echipe clasate pe locul al treilea în grupele Europa League.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...