Româncele Andreea Grecu și Katharina Wich, speranțele noastre pentru o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă

Româncele Andreea Grecu și Katharina Wick au reușit o performanță fantastică, zilele trecute, la Winterberg (Germania), în cadrul Cupei Europei la bob. Cele două sportive din România s-au clasat pe locul trei în cadrul probei de bob-2 feminin (pilot + frânar), cu timpul 1:55.58, în două manșe.

romancele

Proba a fost câștigată de perechea Stephanie Schneider/Tamara Seer din Germania, cu timpul de 1:54.82, în timp ce locul 2 a fost ocupat de echipajul austriac Katrin Beierl/Jennifer Jantina Oluumi Desire Onasanya, cu timpul de 1:55.44. Cu o zi înainte, la monobob, Andreea Grecu a terminat pe locul al patrulea, fiind extrem de aproape de o nouă medalie. Mai exact la 13 sutimi!

Suntem foarte mulțumite pentru acest loc. Nu ne așteptam să urcăm pe podium, dar am dat tot ce am putut. Am reușit să fim lângă Germania și Austria. Suntem foarte puternice fizic și mental. Ne bucurăm că, în sfârșit, avem o echipă unită. Suntem motivate să luptăm foarte tare până la finalul sezonului„, a declarat Andreea Grecu pentru Sportescu.ro.

Andreea Grecu: „Obiectivul final este medalia olimpică”

Surpriza a fost una cu atât mai mare și pentru faptul că româncele au lăsat în afara podiumului echipa Rusiei, favorită la câștigarea competiției. Din 18 echipaje aflate la start, România a reușit să prindă podiumul!

Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Federația Română de Bob fac eforturi în tentativa de a aduce României o nouă medalie la Jocurile Olimpice de iarnă, după o pauză de 54 de ani! În 2020, echipa României a primit ultimul model de bob-2 persoane, construit în Letonia și considerat cel mai performant din lume, plus o pereche de patine extrem de rapide și un monobob.

Vezi și:   Irezistibil! David Popovici, aur la 200 metri liber și nou record al CM de juniori

Nu știm exact cât de mult ne vom îmbunătăți timpii cu noul bob. Avem nevoie de cel puțin două săptămâni de acomodare pentru a trage concluziile. Am făcut doar 5-6 zile de antrenament cu el. Obiectivul final este medalia olimpică de la Beijing, din 2022. Acolo vom concura în probele de bob-2 persoane și monobob, unde am avea șanse mai mari. Calificările încep anul viitor„, a completat Andreea Grecu.

Româncele Grecu și Wich, obișnuite cu podiumurile competițiilor internaționale

Andreea Grecu (26 de ani) este fostă multiplă campioană națională la atletism, în probele de viteză 100 și 200 de metri, însă s-a retras anul acesta, obligată și de faptul că a acumulat multă masă musculară în perioada în care s-a pregătit la bob. Automat, a căpătat forță, dar a pierdut la alte capitole. Acum, Andreea este legitimată la CSA Steaua București și s-a dedicat exclusiv bobului.

În aceeași situație este și colega ei, Katharina Wich (24 de ani), legitimată la CSO Sinaia, care s-a lăsat de atletism pentru bob, după o carieră de 12 ani!

Katharina are două locuri 1 obținute la Cupa Europei, alături de Andreea Grecu, la Altenberg, în 2019, și la Sigulda 2020.

Andreea Grecu a concurat pentru România, ca împingător, la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 și 2018. În 2017, ca împingător, la Campionatele Mondiale de seniori (Königssee), a obținut medalia de bronz pe echipe.

Aur la Mondialele de juniori

Ca pilot, a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de juniori IBSF de la St. Moritz (2018), iar în 2019 a devenit vicecampioană mondială IBSF (Königssee), la o sutime de titlul mondial.

Vezi și:   Programul românilor la Jocurile Olimpice în prima zi a competiției

Tot în 2019, a câștigat aurul la Oberhof, alături de Teodora Ioana Gheorghe, la Cupa Europei, în clasamentul general, iar în 2020, alături de aceeași Ioana Gheorghe, a cucerit medalia de argint la Campionatul European de la Sigulda.

Perechea Andreea Grecu – Ioana Teodora Gheorghe s-a destrămat în urma conflictului ce a umbrit întreaga activitate a Federației Române de Bob, unde antrenorul lotului național, Paul Neagu, este acuzat de sportiva Ioana Teodora Gheorghe de rele practici. Ancheta COSR și FR de Bob se află, încă, în desfășurare.

Următoarele două weekend-uri, delegația României va fi în Austria, la Innsbruck, acolo unde au loc noi etape ale Cupei Mondiale.

Prima și ultima medalie a delegației României la Jocurile Olimpice de iarnă a fost obținută în 1968, la Grenoble (Franța), atunci când echipajul de bob-2 persoane alcătuit din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe a obținut medalia de bronz.

Într-o rememorare a acelor vremuri, Ion Panțuru a explicat că, de fapt, acel loc trei ar fi de fapt un loc doi: „Să vă explic de ce. Locul 1 a fost la egalitate cu locul 2, dar regulamentul a spus că suntem pe 3, cucerind astfel medalia de bronz. La acea vreme, nu m-am gândit nicio clipă că va rămâne singura medalie din istoria participării României la JO de iarnă”.

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...