Adrian Socaciu, fondatorul Asociaţiei Student Sport, crede cã viitorul preşedinte COSR trebuie sã primeascã sprijinul celor implicați în fenomen, dar și a celor din afara fenomenului, pentru a redresa sportul românesc.
Pe 15 noiembrie vor avea loc alegerile pentru preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în cursã înscriindu-se doar doi candidaţi: Gabriela Szabo şi Mihai Covaliu, ambii medaliaţi cu aur la Jocurile Olimpice.
„Nu va fi un drum ușor al câștigătorului. Va avea nevoie de tot sprijinul nostru pentru a reclădi mândria de a fi român prin câștigarea unei medalii olimpice. În acest fel, se va da dovadă de profesionalism, dar mai ales de transparență prin dezbaterea programelor sportive pe termen mediu și lung, mizând pe unitate și prin a fi un model demn de urmat.”, a declarat Adrian Socaciu pentru Agerpres.
Pe 29 august, Alin Petrache a demisionat din funcţia de preşedinte al COSR în urma eşecului delegaţiei României la ediţia Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Obiectivul Comitetului pentru aceastã ediţie a fost de 6-8 medalii, însã sportivii românii au obţinut doar cinci medalii, dintre care una retrasă ulterior, după ce halterofilul Adrian Sâncrăian a fost depistat pozitiv. Din 1990 şi pânã în prezent, COSR a avut doar patru preşedinţi: Lia Manoliu (1990-1998), Ion Ţiriac (1998-2004), Octavian Morariu (2004-2014) şi Alin Petrache (2014-2016).
„Avem nevoie de un decalog al sportului românesc prin olimpism, pentru a înțelege exact ce vom face de acum încolo sau cum și cu cine, și totodată avem nevoie de o conducere care să guverneze sportiv această națiune, care să își actualizeze acțiunile în funcție de nevoile nu actuale, ci cele care vor urma.”, a mai spus președintele Student Sport pentru Agerpres în legãturã cu alegerile de la COSR.
Adrian Socaciu a fost prezent de curând la cursurile Sports Business Academy, prima academie din Europa de Est dedicatã industriei sportive. El a vorbit despre sportul universitar si Universiada, proiectul lui fiind ca în viitorul apropiat, în România sã existe un campionat universitar. La aceleaşi cursuri a mai fost prezentã şi Ana Mara Brânzã, componentă a echipei de spadã şi medaliatã cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio. Ea le-a împãrtãşit cursanţilor câteva dintre momentele de glorie din cei peste 20 de ani pe care i-a petrecut pe planşã.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.