Sori, în turul 3 la Roland Garros! Urmează rusoaica Daria Kasatkina

Sori (Sorana Cîrstea) s-a calificat în turul 3 la Roland Garros! Sportiva româncă a avut parte de un meci de luptă contra italiencei Martina Trevisan (97 WTA), încheiat cu 6-4, 3-6, 6-4, după aproape 3 ore de joc!

sori
Credit: eurosport.ro

Cîrstea (54 WTA) a avut de muncă în turul secund la Paris. După victoria relativ lejeră din prima rundă, contra Johannei Konta, Sori a trebuit să muncească din greu pentru a reuși să se impună.

După un prim set în care lucrurile au mers bine, Cîrstea a avut un act 2 foarte modest, în care și-a pierdut serviciul de 5 ori. În decisiv, românca a început mai slab, cedându-și de două ori la rând serviciul, însă a revenit de fiecare dată cu rebreak. Sorana a mai făcut un break, la 4-4, și a încheiat meciul, nu fără emoții însă, salvând în ultimul game două șanse de break consecutive ale italiancei.

Sorana o va întâlni în turul III pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 37 WTA.

Miki a cedat în fața Serenei Williams

Mihaela Buzărnescu a fost eliminată de la Roland Garros, după ce a cedat în 3 seturi în fața Serenei Williams, scor 3-6, 7-5, 1-6. Miki a oferit 3 șanse de break în primul set, suficient pentru americancă ca să facă break-ul care i-a dus primul set. În actul secund, deși a oferit mai multe șanse de break, și-a cedat o dată serviciul, Buzărnescu a reușit să se impună la 5. În decisiv însă, Miki a cedat complet și a pierdut la 1 partida.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...