„Nici nu știu cum am reușit să câștig!” Sorana, revenire uimitoare

„Nici nu știu cum am reușit să câștig!”. Sorana Cîrstea a reușit o calificare uimitoare în semifinale la Dubai, după ce a revenit de la 2-6, 1-5 cu Marketa Vondrousova (Cehia)!

"nici nu stiu

Sorana Cîrstea (33 de ani, 22 WTA) a reușit în fața sportivei Marketa Vondrousova (24 de ani, 8 WTA) o partidă mare, pe care și-a adjudecat-o la capătul a două ore și 41 de minute de joc intense.

Românca a pierdut primul set, 2-6, apoi a fost condusă de adversara sa cu 5-1 în setul secund!

Sorana și-a revenit și a egalat la 5, apoi Vondrousa a servit la 6-5 pentru a închide partida, a avut o minge de meci, dar Cîrstea a revenit și a trimis meciul în tie-break. Acolo unde a câștigat clar cu 7-1.

În decisiv, Sorana Cîrstea s-a aflat tot timpul la conducere, reușind să încheie meciul cu un clar 6-2.

„Cred că a fost cea mai mare revenire din cariera mea. La 1-5 nu mă gândeam că voi câştiga, voiam să mai lungesc meciul, dar cumva am reuşit să câştig, nici nu ştiu cum. Mă simt bine, mă bucur că am longevitate în tur, am adrenalina necesară pentru nivelul înalt. Sunt încă în turneu şi mă bucur foarte tare”, a declarat Sorana Cîrstea după meci.

Pentru calificarea în turul următor al competiției din Emiratele Arabe Unite, Sorana și-a asigurat 158.944 de dolari şi 390 de puncte WTA.

Împotriva Jasminei Paolini în semifinale

În semifinale la Dubai, Sorana Cîrstea va evolua contra italiencei Jasmine Paolini (28 de ani, 26 WTA), care a trecut în sferturi, prin neprezentare, de kazaha Elena Rybakina (24 de ani, 4 WTA).

Vezi și:   Nick Kyrgios, rebelul nebun din circuitul ATP. Poate ajunge numărul 1 mondial?

În cazul în care ajunge în finală, Cîrstea ajunge la 2.483 de puncte și ar urca pe 15 WTA, iar un succes o duce la 2.833 de puncte, ceea ce înseamnă locul 14 WTA.

Turneul WTA 1.000 de la Dubai este dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...