Fantastic! România a revenit de la 0-2 cu Ucraina și s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup

Fantastic! România a revenit de la 0-2 cu Ucraina și s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup. Punctul decisiv a fost adus de perechea de dublu Ana Bogdan – Jaqueline Cristian.

Pornind cu șanse minime, după 0-2 prima zi, fetele noastre au produs o surpriză uriașă, întorcând scorul în jocul disputat la Fernandina Beach (Florida, SUA).

Ana Bogdan a intrat prima pe teren și după un meci tensionat a reuşit să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3.

A urmat Jaqueline Cristian care s-a impus eroic în fața sportivei Lesia Tsurenko, scor 2-6, 6-4, 6-4.

În meciul de dublu care urma să stabilească învingătoarea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au înlocuit cuplul Mara Gae/Anca Todoni.

O mutare inspirată, cele două sportive câștigând cu 6-2, 7-6 (9/7) în faţa surorilor gemene Liudmila şi Nadia Kicenok, după două ore de joc.

În prima zi, Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Tsurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost întrecută de Elina Svitolina cu 6-3, 7-5.

În urma acestui succes, România va juca în premieră, la toamnă, la turneul final al Billie Jean King Cup de la Sevilla, Spania.

A cincea întâlnire directă

A fost a cincea întâlnire între România şi Ucraina, tricolorele conducând acum cu 4-1.

Pentru această confruntare, căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu) și Mara Gae (1.062 WTA la simplu).

Vezi și:   Ce spune Darius Olaru după ce a fost lovit puternic de Kelic, iar medicii i-au pus greșit gulerul cervical

De asemenea, a fost convocată şi Simona Halep, care s-a retras ulterior din cauza unei accidentări.

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le-a cuprins pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la simplu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

Ucraina va disputa un baraj de menţinere în Grupa Mondială 2.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...