Gala de la Zurich pentru decernarea Balonului de Aur a avut şi momentele ei ascunse, care nu s-au văzut la tv. Sportescu.ro a aflat totul.
Ronaldo, Messi şi Neuer, jucătorii care s-au bătut pentru Balonul de Aur 2014, sunt deja ofertați de echipe din Arabia Saudită şi au şansa să joace în scurt timp împotriva renumiţilor antrenori români Victor Piţurcă şi Laurenţiu Reghecampf.
- “Trebuie să se gândească și la familii, viața de fotbalist e scurtă”, crede românul Victor Pițurcă, de la Al-Ittihad. “În plus, cei trei se mulează perfect pe stilul de joc al lui Sânmărtean”, a adăugat antrenorul român.
- Pe lângă Ballon d’Or, Cristiano Ronaldo a mai fost nominalizat și la categoriile “cea mai bună frizură” , “cea mai frumoasă iubită” și “cea mai veridică simulare’’.
- Inspirat de succesul lui Ronaldo, celebrul șeptar al Stelei, Marius Lăcătuș, zis Fiara, își lansează propria linie de pantofi de lupte în cușcă “ ML7”.
- Neuer a așteptat să primească marele trofeu până când organizatorii au început sa pună scaunele pe mese, crezând în zicala că Balonul de Aur e un trofeu pentru care se luptă anual Ronaldo și Messi, dar îl câștigă nemții.
- Portarul german a făcut și o analiză realistă a activității sale din anul trecut, considerând că ratarea trofeului se datorează faptului că n-a marcat măcar un gol în finala cu Brazilia.
- Surpriză uriașă. În sala de festivități a apărut și Vasile Miriuță, dintr-o eroare regretabilă. Omul primise o nominalizare, dar la Palme d”Or, pentru cel mai bun figurant într-o comedie. Antrenorul celor de la Gyor apare în filmul The Grand Budapest Hotel, în fundal, încercând să racoleze, la o cafea, câțiva jucători români din Liga I. Gesticulările sale sunt memorabile, au considerat, la unison, criticii de film.
- Într-un gest emoționant, Messi a dedicat locul doi obținut antrenorului său de la Barcelona, Luis Enrique.
- Jucătorul de religie musulmană Karim Benzema de la Real Madrid a primit titlul de cel mai periculos atacant.
- Fotbalistul Stelei, Paul Papp, a declarat că boicotează pentru totdeauna ceremonia de la Zurich. “E o făcătură! Una-i să dai hattrick cu Elche sau Getafe și alta-i să îngenunchezi Irlanda de Nord”.
- Mica armată elvețiană a retras organizatorilor dreptul de a folosi aurul pe trofeu, astfel că începând cu ediția viitoare câștigătorii vor primi doar Balonul.
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!
Sursa foto: goal.com
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































