Român de fier: Avram Iancu înoată de la Sulina până la Istanbul!

Român de fier: Avram Iancu înoată de la Sulina până la Istanbul! A plecat la drumul maritim pe 2 septembrie, de la Sulina, kilometrul 0 al Dunării, și estimează că va ajunge în 40-50 de zile. Aventura poate fi urmărită în timp real, cu ajutorul unei aplicații Live Tracker instalată pe site-ul temerarului.

un român
Credit foto: avramiancu.ro

„Pe 2 septembrie al Anului Centenar, începând cu ora 10, de la kilometru zero al Dunării, din Sulina, voi pleca înot în Marea Neagră, până la Istanbul. Dedic întregul efort al celor 45 de zile de călătorie întru amintirea marelui Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești”, a anunțat, pe pagina de Facebook, Avram Iancu, cel care anul trecut a înotat de la un capăt la altul al Dunării, în 89 de zile, fără costum de neopren, stabilind un record mondial.

Considerat de mulți drept un gest nebunesc, inițiativa reprezintă o dovadă concretă de prețuire a istoriei într-un an în care toți vorbesc despre Centenarul Marii Unirii, dar puțini simt ceva atunci când rostesc această sintagmă.

„ADN-ul românesc este puternic!”

Explicând ce anume l-a determinat să plece la un drum de aproximativ 630 de kilometri, însemnând peste 40 de zile în care va fi doar el și marea, „românul de fier” și-a motivat încercarea: „Doresc să reamintesc românilor deznădăjduiți și să arăt  lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic!”.

Interesant este că aventura inedită a lui Avram Iancu poate fi urmărită în timp real datorită unei aplicații Live Tracker, care poate fi accesată pe site-ul acestuia. Când scriem aceste rânduri, ne aflăm în a doua zi a călătoriei, iar temerarul se apropie de locul unde Dunărea se varsă în mare la Sfântul Gheorghe.

Vezi si...  Cu ce echipe de fotbal țin starurile muzicale (I)

Avram Iancu, îți ținem pumnii strânși! Suntem convinși că vei reuși și – măcar atât putem face – îți ducem povestea mai departe. Trăiască România!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...