Avram Iancu a câștigat prestigiosul premiu „Performance of the Year” acordat de Organizaţia Mondială de Înot în Ape Deschise. Este pentru prima oară când acest titlu ajunge în România.

„Români, e oficial, împreună am învins! Sunt primul român care reuşeşte să realizeze cea mai mare performanţă din lume la înotul în ape deschise. Este pentru prima dată în istoria premiilor World Open Water Swimming Association când titlul mondial «Performance of the Year (2021)» ajunge în România, Hunedoara, Petroşani”, a notat Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.
„După 8 ani de înot extrem în apele învolburate ale lumii, am reuşit să realizez cea mai mare performanţă în domeniu, ducând numele României pe cea mai înaltă treaptă a recunoaşterii internaţionale”, a mai scris Iancu.
Bibliotecarul din Petroșani s-a declarat încântat de faptul că a realizat o performanță importantă pentru tot ceea ce înseamnă mișcarea sportivă din România: „Faptul că performanţa mea de pe Dunăre a fost apreciată de specialiştii în domeniu reprezintă un lucru extraordinar pentru mine, dar şi pentru tot ceea ce înseamnă mişcarea sportivă. Mă bucur foarte mult că performanţa anului 2021 la înotul în ape deschise a fost stabilită de un român care trăieşte în Petroşani, la poalele Muntelui Parâng”.
Avram Iancu, 26 de kilometri împotriva curentului, pe Dunăre
Conaționalul nostru a fost nominalizat pentru performanţa anului 2021 în lume la înotul în ape deschise după ce a parcurs pe 9 septembrie 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră.
Alături de Avram Iancu, Organizaţia Mondială de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA) – a mai nominalizat alţi 14 mari sportivi din lume.
Sportivul român este cunoscut pentru performanţele sale sportive, printre care traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016.
Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, în 2017, iar în toamna lui 2018 a reușit traversarea Mării Negre, înotând 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.
În iunie 2021, sportivul a înotat 12 ore neîntrerupt în Canalul Bega, la Timişoara.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
[…] Avram Iancu, premieră pentru România: titlul mondial pentru înot în ape… […]