Patru motive pentru care Bogdan Lobonț nu putea lipsi de la națională

Stupefacția unora față de convocarea lui Lobonț la națională este nejustificată. În 32 de secunde și jumătate, am găsit patru motive pentru care acesta nu putea lipsi de la dificilele confruntări cu kazahii și danezii.

Bogdan Lobonț
Credit foto: fn24.ro

Un colectiv coordonat de Mihai Stoichiță a stabilit lista jucătorilor convocați la echipa națională pentru meciurile cu Kazahstan și Danemarca, din preliminariile CM 2018.

Cel mai îndrăzneț vis al microbiștilor români de pretutindeni e pe cale să revină realitate: Bogdan Lobonț (39 de ani) a fost chemat la lot.

Există cel puțin patru motive pentru care portarul a fost convocat la națională:

1. Mai puțin atent la detalii cum ar fi data la care este postat un articol, Mihai Stoichiță a găsit pe Google și a crezut că sunt de dată recentă niște statistici din 2006, care arătau că Lobonț a jucat 17 meciuri pentru Fiorentina, în Serie A.

2. Cosmin Contra vrea să îl coopteze în staff ca și antrenor cu portarii, dar nu știa cum să îi spună direct. Lobonț este o fire sensibilă. Comunicarea intenției prin telefon sau prin email i-ar fi provocat un șoc. Pozitiv, dar tot șoc. Cine știe cum ar fi reacționat?

Așa, în cantonament, Bogdan poate fi pregătit sufletește pentru propunerea care îi va fi făcută chiar în timpul intonării imnului, la meciul cu Kazahstan.

3. Bogdan Lobonț este un foarte bun psiholog. Așa cum, la unele echipe, există „antrenorul din teren”, România va avea „psihologul din teren”. Cu el în poartă, problemele psihologice se rezolvă de urgență.

Orice coechipier aflat în pragul depresiei din cauza rezultatului de pe tabela de marcaj sau a prestației mizerabile se poate așeza pe șezlongul amplasat la rădăcina barei stângi (spre fanionul de la colțul terenului) și poate începe terapia.

4. Răzvan Burleanu s-a gândit că, dacă tot a compromis această campanie de calificare prin aducerea lui Daum, de ce să nu își bată joc până la capăt? Bomboana de pe colivă are gust (de) amaretto.

Contra ar vrea să-i cheme la națională și pe Giani Kiriță, Marius Niculae și Florentin Petre, dar nu are încă acceptul lui Stoichiță!

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

Citește și despre FIFA 2018 vs PES 2018: EA Sports îi dă lovitura lui Messi

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...