Albanezul Azdren Llullaku a jucat până în 2011 în Serie D, pe când era și chelner într-un restaurant din Italia. 5 ani mai târziu a devenit golgheterul Ligii 1, marcând de 16 ori în 20 de meciuri, după care a urmat transferul la Astana. Anul trecut, cel poreclit „Llullu” a dat piept cu Pique și Chiellini în grupa din preliminarii, iar acum se află în căutarea unei noi provocări.

Azdren Llullaku s-a născut în 1988 în Kosovo și a evoluat în România pentru Gaz Metan Mediaș și Poli Iași. A fost aproape să ducă Gazul în play-off alături de Axente și Eric, dar a plecat în Kazahstan după ce a „perforat” de 16 ori plasele porților adverse. Nu a prins lotul de Euro al albanzilor, dar în preliminarile pentru Rusia 2018 a fost titular cu Spania, având și o bară, și rezervă cu Italia.
„Am refuzat oferta FCSB pentru că la Astana era mai bine din toate punctele de vedere”
Cât de aproape ești de o revenire la Gaz Metan Mediaș?
Sincer, acum mă gândesc să plec afară. Țin să le mulțumesc celor de la Gaz Metan, pentru că m-au primit la antrenamente, dar am alte planuri pentru anul acesta. În viitor, sunt sigur că Gazul o să fie prima mea opțiune
Ai avut ofertă de la FCSB înainte de a pleca de la Gaz. De ce ai refuzat-o?
Am refuzat oferta FCSB-ului pentru că la Astana era mai bine din toate punctele de vedere. Am avut mai multe oferte, dar am ales să merg în Kazahstan.
Cum a fost experiența din Kazahstan?
Nu a mers totul chiar așa cum mi-aș fi dorit. E alt campionat, altă mentalitate, terenuri sintetice, mult frig. Este greu!
Se pariază în Kazahstan?
Jucătorii nu cred că pariază!

Skenderbeu a fost suspendată pentru meciuri trucate pentru pariuri. Sunt multe meciuri aranjate în Albania?
Asta sincer nu știu, nu am informații despre asemenea lucruri.
Ai evoluat bine în fața Spaniei, cum a fost întâlnirea cu Pique și De Gea?
A fost o experiență foarte frumoasă, să joci în fața celor mai buni jucători din lume este ceva extraordinar!
„CFR are cele mai mari șanse la titlu”
Cine crezi ca are mai multe sanse la titlu in acest sezon si de ce ?
CFR Cluj, pentru că este echipa cea mai puternică.

Ce-ți place cel mai mult în România de ai ales să ramâi atâția ani în țara noastră?
Cred că în România este o mentalitate foarte apropiată de cea din Kosovo, unde m-am născut. În plus, aici mi-am găsit și viitoarea soție, totul a fost foarte frumos în România.
Cum a fost atmosfera în țara ta când Albania a învins România la CE 2016?
A fost o atmosferă foarte frumoasă în Albania. Asta mai ales că în fața României s-a marcat primul gol la un turneu final și am obținut și prima noastră victorie. Ceva extraordinar pentru toată țara! 🙂
Azdren Llullaku a evoluat în 112 meciuri de Liga 1 pentru Gaz Metan și Poli Iași, reușind să înscrie de 30 de ori. Albanezul are și 6 meciuri pentru echipa națională, fără să înscrie vreun gol până în acest moment. Fostul jucător de la Gaz Metan este cotat la 1,2 milioane de euro pe site-ul transfermarkt.com.
Citește pe Sportescu.ro despre Dinamo și mafia umbrelor! 🙂
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.