Două turnee cu jucători de legendă, organizate cu sprijinul Alexandrion Group

Două turnee cu jucători de legendă au fost organizate în weekend cu sprijinul Alexandrion Group: Legenda Lupilor, la Ploiești, și All Stars, la Constanța. Printre jucătorii implicați s-au numărat Daniel Pancu, Marius Niculae, Ciprian Marica, Dănuț Lupu și Adrian Bumbescu.

două turnee

La turneul Legenda Lupilor, prilejuit de aniversarea lui Daniel Chiriţă, au participat Petrolul Ploiești, Dinamo, Rapid şi Naționala Artiştilor. În meciurile foarte spectaculoase au fost implicați, printre alții, Daniel Pancu, Marius Măldărăşanu, Adrian Ienci, Giani Kiriţă, Marius Niculae, Cristi Pulhac și, bineînțeles, Daniel Chiriţă, care a investit din banii proprii atât în selecţionarea şi antrenarea copiilor şi juniorilor, cât şi în echipa sa de seniori, Petrolul 95.

În Sala Sporturilor din Constanța, în cinstea lui Ştefan Petcu, s-au întâlnit o echipă formată din foste glorii ale FC Farul Constanţa și una formată din foști fotbaliști de seamă, reuniţi sub titulatura All Stars. A fost 10-8 (7-4) în favoarea All Stars, pentru învingători marcând Ciprian Marica (3 goluri), Gică Mihali (2), Daniel Iftodi (2), Stelian Stancu, Marcel Puşcaş şi Marian Aliuţă. Reuşitele FC Farul Old-Boys au purtat semnăturile lui Adrian Senin (2), Stelian Carabaş (2), Adrian Pitu (2), Cosmin Paşcovici şi Robert Manea.

Echipa FC Farul Old-Boys i-a cuprins pe: Ion Răuţă, Dumitru Sărăcin – Cosmin Paşcovici, Tibi Curt, Stelian Carabaş, Robert Manea, Adrian Pitu, Constantin Funda, Cristian Mustacă, Adrian Senin, Ştefan Petcu şi Gică Butoiu, cărora li s-a adăugat şi Viorel Farcaş. De asemenea, alături de aceştia a fost şi Petre Buduru.

Din echipa All Stars au făcut parte Florin Prunea, Eugen Nae – Adrian Bumbescu, Gică Mihali, Stelian Stancu, Cristian Pulhac, Ciprian Mozacu, Marian Aliuţă, Daniel Iftodi, Marcel Puşcaş, Dănuţ Lupu şi Ciprian Marica.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...