Turul ciclist al Sibiului, susținut de Alexandrion Group

Alexandrion Group sponsorizează an de an Tricoul Galben al Prologului din Turul Ciclist al Sibiului și premiile de la Cursa Sponsorilor, Green Day Kids și King of the Mountain.

germanul holler

Turul Sibiului este o competiție majoră care oferă și cicliștilor amatori evenimente conexe. Ediția a 12-a a Turului Ciclist al Sibiului se va desfășura între 2 și 5 iulie și aliniază la start 6 dintre cele 18 echipe de World Tour.

Competiția va debuta pe 2 iulie, cu un prolog care se nu se va mai desfășura în centrul orașului, ca până acum, ci pe aleile celui mai mare muzeu în aer liber din România – Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA.

În 3 iulie, pentru prima dată în istoria competiției, startul se dă din deplasare – plutonul profesionist pornește de la Brezoi, pe Valea Oltului, și ajunge la Sibiu, pe Transalpina.

În 4 iulie, Turul revine pe un traseu familiar, pe Trasfăgărășan, în ceea ce este traditional numită „etapa regină”, cu finiș la Bâlea Lac.

Sportivi de top vor lua startul în Turul ciclist al Sibiului

La startul competiției va fi campionul en-titre Giovanni Aleotti (BORA – Hansgrohe), dar și Gijs Leemreize (Jumbo- Visma), care s-a remarcat în Turul Italiei, terminând două etape pe locul doi, respectiv trei sau Steff Crass (Lotto Sudal), locul 11 în Turul Romandiei.

De asemenea, Jesus Herada (Cofidis), locul 8 în topul cățărătorilor la Turul Cataluniei și Patrick Bevin, cîștigătorul clasamentului general în Turul Turciei se numără printre favoriții la podium în Turul Sibiului.

Chirs Froome, anunțat ca rezervă de Israel Premier Tech, este numele cu cea mai mare rezonanță din lista cicliștilor așteptați să participe la ediția din acest an. Cu 7 victorii în Mari Tururi – 4 în Turul Franței, două în Turul Spaniei și una în Turul Italiei – britanicul este cel mai titrat ciclist al generației sale.

Vezi și:   Huțupan, Rică Răducanu și Drăgulescu au oferit „Mingi pentru suporteri”

Evenimente dedicate cicliștilor amatori

Turul Sibiului oferă cicliștilor amatori posibilitatea de a participa la competiții dedicate, organizate pe traseul profesioniștilor și în aceleași condiții: Transfăgărășan Challenge (4 iulie) și King of the Mountain Păltiniș (5 iulie).

De asemenea, vor fi evenimente care au scopul de a promova bicicleta ca stil de viață: Cursa Sponsorilor (19 iunie), Biciclete Cochete (1 iulie) și Green Day Kids (3 iulie).

„Bicicletele Cochete” va fi organizat pe 1 iulie, de la ora 17.30, și propune ciclistelor din Sibiu (dar nu numai) o paradă de gală din Parcul Sub Arini până în Muzeul Astra, la Scena de pe lac.

Green Day Kids se va desfășura pe 3 iulie în Piața Mare a municipiului Sibiu, în zona de finiș a etapei 1 din Turul Ciclist. Concursul se adresează copiilor între 5 și 12 ani care nu sunt legitimați la vreun club de ciclism și are scopul de a promova bicicleta în rândul celor mici.

Organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă organizată în România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei.

În cele zece ediții precedente au participat cilciști care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câștigător al Turului Franței în 2019, sau Primož Roglič – câștigător al Turului Spaniei în același an.

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...