Doi tenismeni din elita mondială, depistați cu Covid19

Doi tenismeni din elita tenisului mondial au fost depistați cu Covid19! Este vorba despre bulgarul Grigor Dimitrov (numărul 19 mondial) și de croatul Borna Coric (33 ATP).

Foto: sportpictures.eu

Pe 20 iunie a început la Zadar (Croația) turneul amical numit Adria Tour. Au participat nume importante, precum Novak Djokovic, Grigor Dimitrov, Andrey Rublev,  Alexander Zverev și favoriții locali Borna Coric și Marin Cilic.

Turneul a avut 2 grupe, câștigătorii acestora urmând să-și măsoare puterile în finală.

În prima grupă, învingătorul a fost Novak Djokovic, cel care n-a cedat nici un set în cele 3 meciuri disputate. În cea de-a doua grupă, s-a impus rusul Rublev, acesta din urmă pierzând un singur set în disputa contra lui Marin Cilic.

Spectacolul a fost garantat, iar toți fanii prezenți au fost extaziați de reluarea tenisului. Lucrurile păreau să meargă pe făgașul bun, până când unul dintre sportivi a publicat un mesaj pe contul lui de Instagram, în care relata că a fost depistat cu Coronavirus.

Doi tenismeni pozitivi, dar și Djoko ar putea avea probleme

Grigor Dimitrov (29 ani ), supranumit de mulți în trecut Noul Federer, a anunțat pe contul său de Instagram faptul că are Coronavirus. „Vreau să anunț atât pe fanii, cât și pe prietenii mei că am fost testat pozitiv pentru Covid19. Vreau să mă asigur că toți cei care au intrat în contact cu mine pe parcursul zilelor precedente vor fi testați și își vor lua măsurile necesare de protecție. Îmi cer scuze pentru tot răul pe care l-am cauzat în mod neintenționat. Sunt acasă acum și mă recuperez.”, a scris bulgarul.

Vezi și:   Sportivii români la Rio (V): gimnastică, înot, scrimă, tenis, tir

Între timp, și croatul Borna Coric își informează fanii pe contul său de Twitter că a fost depistat cu Covid 19. În vârstă de 23 de ani, el a disputat chiar sâmbătă un meci împotriva lui Dimitrov, unde s-a impus cu scorul de 4-1, 4-1.

Foto: sport pictures.eu

Din cauza acestor evenimente, Goran Ivanisevic a anunțat că finala acestui turneu nu se va mai disputa. În plus, s-a speculat zilele trecute că și Novak Djokovic ar fi fost infectat, după ce a intrat în contact cu un baschetbalist sârb, depistat ulterior pozitiv la Coronavirus.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...