De la "Cocaine" Armstrong la Don Quijote și apoi la ceasul elvețian

O incursiune în ciclism cu Cocaine a lui Clapton și Lance Armstrong, apoi despre Muguruza și Don Quijote, iar la final câteva vorbe despre ceasul elvețian Federer.

De când am aflat că Regele (alt rege, nu Gică al nostru) surghiunit al ciclismului se întoarce precum Napoleon din insula Elba, am ştiut că această ediţie a Turului Franţei va fi una specială, chiar dacă similitudinile dintre cei doi se opreau în dreptul bătăliilor finale care le-a semnat capitularea definitivă. E adevărat că după înfrângerea de la Waterloo, Împăratul nu avea să se mai întoarcă niciodată în Franţa, decât după moartea sa, dar în ceea ce-l priveşte pe Lance Armstrong, ei bine, texanul a avut mai mult noroc şi s-a întors viu şi nevătămat în ţara care i-a marcat destinul.

În aşteptarea zilelor de 16-17 iulie, când, alături de fotbalistul Geoff Thomas, Lance se va alătura unui grup de ciclişti care vor pedala în deschiderea celor două etape, în scop umanitar, mă întreb retoric dacă o fi rău sau o fi bine? Atâta timp cât acest sport a fost şi va fi, mereu, umbrit de scandaluri de dopaj, lăsaţi-mă să nu mai cred că tot ce zboară se mănâncă şi să le dedic acestor bravi sportivi o melodie frumoasă, cântată de un alt rege, Eric Clapton, Cocaine. Vă place, nu-i aşa, Mr. Luca Paolini?

Săptămâna a fost plină de evenimente sportive de cel mai înalt nivel. Să fim serioşi… Una e să-ţi umpli vara cu nu ştiu ce Open de snooker sau cu păcălicii aceia tatuaţi care simulează lupta, şi alta e să admiri reluările în slow motion de pe gazonul de la Wimbledon sau să te bucuri de priveliştea castelelor din Franţa. Cu un ochi la Turul Franţei şi cu celălalt la Turneul de Grand Slam din Londra, n-a fost tocmai uşor să fac alegerea potrivită.

Ei bine, recunosc, sunt fan Sharapova şi, uneori, am dat un sprint intermediar pe un game de-al rusoaicei sau o căzătură în pluton pe un slice marca Roger Federer, dar, una peste alta, mă declar mulţumit. Mi-ar fi plăcut ca Sharapova să treacă de Serena, dar mă mulţumesc şi cu o finală Federer – Djokovic; mi-ar fi plăcut ca Garbine Muguruza să-i facă pe englezoii de pe Center Court să urle Ole!, dar mă mulţumesc cu amintirea lui Don Quijote; mi-ar fi plăcut ca mass media din România s-o lase mai moale cu domnişoara Halep, dar mă mulţumesc cu reclamele pe care le face distinsa la materiale de construcţii şi, în fine, mi-ar fi plăcut ca Tecău să câştige finala la dublu masculin. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Drept pentru care mă declar mulţumit şi gata să-mi reglez ceasul după cel al elveţianului care sper să-i scoată sârbului tenisul din rachetă. Hopp Schwiiz! Hopp Roger!

Credit foto: richestcelebrities.org