Adrian Mutu vrea să facă revoluție în fotbalul românesc

Adrian Mutu a anunțat prin intermediul paginii personale de Instagram că lansează proiectul ”Adrian Mutu Foundation”. Fundația ”Briliantului” are obiective mărețe și un logo sugestiv. 

Adrian Mutu
Foto: Facebook / AdrianMutu.Official

Adrian Mutu intră astfel într-un grup select de fotbaliști care au ales să-și deschidă propriile fundații pentru ajutorarea tinerilor fotbaliști și a sportului în general. Neymar, Messi și nu în ultimul rând Ciprian Marica, fostul coleg de națională al lui Mutu, s-au lansat și ei în proiecte curajoase alături de fundații care le poartă numele.

”Fundaţia Adrian Mutu își propune nu doar să fie schimbarea pe care vrea să o vadă în lume, dar să fie punctul de pornire al unei revoluţii în felul în care sportul este privit în România.”

”Fundaţia Adrian Mutu își propune să readucă fotbalul în prim plan, plecând de la „firul ierbii”, de la centrele de copii și juniori unde, de cele mai multe ori, viitorul Adrian Mutu, Gheorge Hagi sau Nicolae Dobrin se pierde pe drum din cauza lipsurilor și a sărăciei.” 

”Fundaţia Adrian Mutu își propune nu doar să fie schimbarea pe care vrea să o vadă în lume, dar să fie punctul de pornire al unei revoluţii în felul în care sportul este privit în România. Credem cu putere că sărăcia nu ar trebui să oprească talentele să evolueze și, din acest motiv, vrem sa dezvoltam centre de excelenţă fotbalistică în care copiii defavorizaţi să poată practica fotbalul fără a avea costuri împovărătoare pentru părinţi.” 

AMFoundation
Logo-ul Fundației Adrian Mutu

”O alta misiune a noastră ţine de popularizarea sportului în România. Cu o rată de sedentarism de 61% și cu o rată de supraponderabilitate de 41,6% (n.r. – Potrivit „Obezitatea în România (ORO) – Prevalenţa obezităţii şi a factorilor de risc ai obezităţii în populaţia adultă din România), lipsa sportului din viaţa bărbaţilor români devine o problema din ce în ce mai acută. Prin organizarea de evenimente sportive, competiţii si evenimente socio-culturale ce promovează activitatea fizică, ne dorim să schimbăm mentalitatea potrivit căreia sportul este o joacă, un simplu hobby, ci să arătăm că este un stil de viaţă sănătos.”, se arată în postarea de pe Instagram a fostului jucător de la Inter și Fiorentina.

Vezi și:   Ziua și medalia! David Popovici a triumfat și la 200 m liber

Adrian Mutu a început fotbalul la FC Argeș Pitești și a jucat în decursul anilor pentru echipe celebre precum Chelsea, Inter Milano, Juventus, Fiorentina sau Parma. Cel supranumit ”Briliantul” a bifat 77 de meciuri în tricoul echipei naționale, reușind să marcheze de 35 de ori.

De la începutul lunii Octombrie, Adrian Mutu face parte din echipa lui Răzvan Burleanu de la FRF, după ce a renunțat la postul de manager general de la Dinamo București.

Citește pe SPORTescu și despre puștiul minune din snooker.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...