Acum 26 de ani, eram în sferturile CM! Rivaldo și Berbatov vorbesc despre România

Acum 26 de ani, pe 3 iulie, România se califica în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din SUA 1994! 

acum 26 de ani
Foto: reddit.com

Doi foști jucători extraordinari, ambasadori Betfair, Rivaldo și Dimităr Berbatov, au rememorat vara anului 1994 și au vorbit despre impresia lăsată de Generația de Aur a României la acel turneu final.

Pe 3 iulie 1994, pe stadionul Rose Bowl din Pasadena, care avea să găzduiască și finala turneului din America, tricolorii învingeau echipa Argentinei cu 3-2.

Naționala „albiceleste” a fost vegheată din tribune de copilul minune al fotbalului mondial, Maradona, suspendat atunci pentru dopaj, si condusă din teren de Redondo și Batistuta, două nume grele în fotbalul mondial la acea vreme.

Nimic din ceea ce au încercat argentinienii în acea zi de vara toridă nu a fost suficient să îndepărteze România de o calificare pe deplin meritată de ai noștri.

Meciul de la Pasadena a fost considerat  de publicația „The Guardian” cel mai frumos  din istoria Campionatelor Mondiale. Deși tricolorii au fost eliminati în sferturi de Suedia, naționala a lăsat o impresie formidabilă la acel turneu, iar iubitorii fotbalului mondial vorbesc și azi cu nostalgie despre Generația de Aur.

„Era o plăcere să-l urmăresc pe Hagi”

Rivaldo, fost jucător la Barcelona și AC Milan, campion mondial cu Brazilia în 2002, vorbește despre cea mai bună generație a fotbalului românesc: „Îmi amintesc de echipa României, cu Gheorghe Hagi impresionând la acel turneu final. Aveam 22 de ani și îmi plăcea mult să îl urmăresc jucând într-o poziție similară celei pe care evoluam eu. Acea echipă a României era impresionantă. Îmi plăcea și Popescu, un alt jucător excelent.”

Acum 26 de ani, brazilienii au sărbătorit victoria României în fața Argentinei

Fostul fotbalist brazilian își amintește  cu zâmbetul pe buze cum victoria României împotriva Argentinei a provocat bucurie în Brazilia.

Vezi și:   O generație de excepție la handbal. Victorie și egal cu Serbia

„Sigur că rivalitatea pe care o are Brazilia cu Argentina a dus la bucurie din partea noastră atunci când România a reușit să elimine Argentina din turneu. Brazilienii își doresc mereu să vadă Argentina eliminată, la fel și invers – argentinienii și-ar dori ca Brazilia să nu obțină rezultate bune. E normal că brazilienii au sărbătorit acea victorie a României în fața Argentinei.”, explică Rivaldo.

„Brazilia – România ar fi fost o semifinală entuziasmantă!”

După victoria de mare efect cu Argentina, România a ratat calificarea în semifinala cu Brazilia, fiind eliminată în sferturi de Suedia, la loviturile de departajare. A fost 2-2 după prelungiri. „Sunt sigur că România ar fi oferit un joc mai deschis și mai interesant decât Suedia în semifinale, pentru că era o echipă ofensivă. Ar fi fost un meci entuziasmant, sunt sigur. Hagi era într-o formă grozavă, la fel ca restul echipei României și ar fi fost interesant să vedem un astfel de meci”, a declarat Rivaldo într-un articol difuzat de Betfair.

„Nu există dubiu că Hagi este cel mai bun jucător român”

Dimitar Berbatov (foto), dublu campion al Angliei cu Manchester United, se declară impresionat de performanțele realizate de România la acel turneu final și îl compară pe Hagi cu Maradona.

„Îmi aduc aminte cel mai mult de Hagi, care e prieten bun cu Stoicikov – amândoi stângaci. Stângul lui Hagi era incredibil, iar ca statură semăna cu Maradona. Amândoi aveau aceeași viziune pe teren și semănau – prin marcarea golurilor, prin pasele decisive, prin felul în care improvizau pe teren și tot ce îți mai poți dori de la un jucător grozav. Nu există dubiu că Hagi este cel mai bun fotbalist pe care l-a dat România. Mi-a plăcut să-l urmăresc jucând, pentru că mereu făcea lucruri neobișnuite. Gheorghe Popescu era, de asemenea, un fundaș grozav și un alt prieten bun al lui Stoicikov. Știa cum să se apere și gândea mereu înaintea celorlalți jucători.”, afirmă Berbatov.

Vezi și:   România, la cel mai bun sezon în Europa la handbal fete!

„Dacă Bulgaria întâlnea România acum 26 de ani, cred că am fi câștigat acel meci”

Fostul star de la United avea 13 ani la momentul  disputării Campionatului Mondial din 1994 și e de părere că Bulgaria s-ar fi impus într-o eventuală întâlnire cu România la acel turneu final.

„Ar fi fost dificil, ambele echipe fiind extraordinare, însă cred că am fi câștigat la mustață. Amândouă au surprins pe toată lumea, fiindcă erau două țări balcanice care au jucat un fotbal foarte bun și au demonstrat că au jucători excepționali. Bulgaria și România sunt țări care respiră fotbal, precum Croația, Serbia sau Macedonia. Mereu avem jucători talentați”, mai spune bulgarul.

„Meritam să ne calificăm în finală”

Bulgaria a reușit la turneul american cea mai bună performanță din istoria sa fotbalistică, ajungând în semifinale, însă Berbatov are și regrete.

„Meritam să ne calificăm în finală, însă acel meci cu Italia a fost ciudat. Arbitrul a luat multe decizii împotriva noastră, așa că am pierdut. În final, locul 4 a fost o mare realizare, totuși. După meci, îmi amintesc că ieșeam pe stradă fluturând steaguri, mașinile claxonau și erau o mulțime de artificii”, a încheiat Dimităr Berbatov.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...