Dimităr Berbatov: CFR are șanse să câștige cu AS Roma!

Dimităr Berbatov și Rivaldo, ambasadori Betfair, au vorbit despre meciul CFR Cluj – AS Roma, care se va disputa joi, 26 noiembrie, de la ora 22.

Campioana

Campioana României, CFR Cluj, și operatorul global de pariuri online Betfair au anunțat marți, 24 noiembrie, un parteneriat pe 3 ani. Numele campaniei este #Momente Legendare, prin care se dorește sublinierea abilității echipei campioane de a învinge, în ciuda șanselor nefavorabile.

Anunțul a fost făcut cu două zile înaintea partidei pe care CFR o va disputa, acasă, împotriva celor de la AS Roma, în grupele Europa League.

Parteneriatul aduce în față, ca repere și ca motivație, partidele istorice ale ardelenilor, de la debutul în competițiile europene, din 2005, victoria cu AS Roma din 2008, victoria cu Manchester United din 2012 și cea din 2019, cu Celtic. Sunt evidențiate, de asemena, și cele trei titluri consecutive din ultimele trei sezoane, CFR fiind prima echipă din afara Bucureștiului care realizează o asemenea performanță în România.

Acordul va poziționa Betfair drept partener oficial al CFR Cluj și îi va oferi operatorului o prezență constantă pe tricourile de meci și pe echipamentul de antrenament, dar și în cadrul stadionului Dr. Constantin Rădulescu, în următoarele trei sezoane.

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj a declarat cu această ocazie: „Este meritul clubului că reușește să atragă parteneri importanți. Ca antrenor, mă bucură foarte mult să avem cât mai mulți sponsori. E bine pentru tot clubul, nu numai pentru jucători și pentru antrenor.”

Ambasadorii Betfair Rivaldo și Dimitar Berbatov le-au urat bun-venit celor de la CFR Cluj în Echipa Betfair și au subliniat importanța unei victorii cu AS Roma, aât pentru CFR, cât și pentru fotbalul românesc.

Vezi și:   Românii încearcă să cucerească lumea! Azi încep Campionatele Mondiale de canotaj

Dimităr Berbatov, fascinat de victoria de pe Old Trafford: „Un meci de care CFR trebuie să fie mândră”

Fost atacant la Manchester United timp de patru sezoane, bulgarul Berbatov a comentat și impactul unuia dintre succesele memorabile europene ale CFR Cluj, victoria de pe Old Trafford din 2012: „A fost o victorie uriașă pentru un club est-european, în fața unei echipe atât de mari precum Manchester United. Este un meci de care CFR trebuie să fie mândră, pentru că nu se întâmplă foarte des ca o echipă din estul Europei să câștige pe terenul lui United. Acest tip de meci poate marca o întreagă carieră, iar fanii trebuie să prețuiască acel moment pentru totdeauna”.

Fostul mare atacant a analizat și meciul de joi, cu AS Roma: CFR Cluj are o șansă bună cu AS Roma. Dacă intră în meci concentrată, încrezătoare că poate obține un rezultat pozitiv, cred că echipa din România chiar are șanse să îl obțină.

Rivaldo: „O victorie cu Roma ar readuce fotbalul românesc în prim-plan”

Câștigător al UEFA Champions League (2003) și dublu câștigător al Supercupei UEFA (1997 și 2003), Rivaldo a vorbit și el despre partida din Europa League a clujenilor:  „O victorie împotriva celor de la AS Roma ar fi importantă pentru a aduce fotbalul românesc în prim-plan în întreaga lume, pentru a crea entuziasm. Știm că echipa națională a României nu s-a mai calificat la Cupa Mondială de ceva vreme, așa că orice realizare a unui club este importantă pentru a ne aminti că România este o țară cu tradiție în fotbal, care muncește pentru a ajunge din nou la Cupa Mondială în curând.”

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...