Există 3 explicații pentru gestul scandalos al lui Alibec. „Domnul Goe”, cum este alintat Denis de apropiați și de îndepărtați, a plecat la munte în loc să fie alături de colegii de la FCSB la meciul cu Viitorul, fie și din postura de spectator.
Niște amici ai celor trei băieți care apar alături de fotbalist în poza făcută la munte ne-au explicat că Denis nu a făcut gestul intenționat și că este o victimă nevinovată. Ieri, la ora 15:17, am fost contactați la redacție de primul amic, care ne-a servit prima explicație:
1. Nu a găsit bilete la meci!
„Eu nu sunt fan Alibec, îmi place Măzărache ca atacant, dar cred că lumea trebuie să cunoască adevărul. Cum a aflat că nu e în lot pentru meciul cu Viitorul, Denis s-a urcat în mașină și a demarat în trombă spre casele de bilete de la Național Arena. Chiar dacă are mașină bună, a făcut mult din Berceni până în Balta Albă. Toate biletele erau epuizate. Le luaseră bișnițarii, ca să le vândă la suprapreț în ziua derby-ului. S-au țepuit rău de tot, că n-au avut cui să le dea. I-am văzut pe cei cinci bișnițari la tribuna a doua. Erau negri de supărare și aveau buzunarele doldora de bilete”.
La ora 17:15, am primit un al doilea telefon. Am răspuns, chiar dacă era spre sfârșitul programului. Așa am aflat o altă explicație:
2. Nu e microbist
„Denis e un tip în trend, nu-i place să rămână în urmă cu nimic. Acum e la modă printre oamenii de fotbal să nu se uite la meciurile Stelei. Miriuță nu se uită, Șumudică nu se uită, Săpunaru nu se uită, Călințaru de la Juventus nu se uită. Ultimii doi au spus că nu sunt microbiști. Să fii fotbalist nemicrobist e ultima fiță. E cam și cum ți-ai lua iPhone XI”.
Când ne consultam dacă să publicăm sau nu aceste explicații absurde, în jur de 18:02, am primit prin telefon o altă explicație, de data aceasta plauzibilă:
3. Nu știa când se joacă
„Când a aflat că nu e în lot, Denis l-a întrebat pe Tase (n.r. – Florin Tănase) când e meciul. El i-a spus că pe 18, crezând că 18 e duminică, dar de fapt era luni și se juca pe 17. Mă-nțelegeți? Luni a jucat Dinamo, care, dacă nu juca atunci, ar fi jucat duminică, dar nu putea, pentru că ei erau programați atunci. Mă-nțelegeți? Adică Steaua a jucat sâmbătă, mă scuzați, duminică, iar luni, pe 18, meciul era deja terminat. Alibec a aflat de meci la pauză duminică, dar nu putea pleca, mai avea plătită o noapte de cazare, pentru că știa că se joacă luni. A fost o lipsă de înțelegere și de coerență, totul de la răspunsul lui Tase. Un scurtcircuit în comunicare. Poate l-a informat și pe el greșit altcineva și n-a avut timp să se uite pe calendar în momentul ăla. Mă-nțelegeți?”.
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































