Lovitură de teatru la CFR Cluj: Șumudică l-a lucrat pe Dan Petrescu!

Evenimentele se succed cu rapiditate la CFR Cluj, echipă care promite să se lupte pentru titlu în sezonul următor. Când totul părea pus la punct, Șumudică l-a lucrat pe Dan Petrescu, iar „Bursucul” nici nu a apucat să sărute steagul ceferiștilor.

Dan Petrescu
Credit foto: gsp.ro

În numai două zile, „vișiniii” au avut patru antrenori, record absolut la nivelul Căii Lactee. „S-a mai întâmplat o singură dată, prin 1956, ca un club de pe Uranus să aibă trei antrenori în trei zile, dar acolo zilele sunt rare, pentru că e mai mult noapte”, ne-a informat un planetolog.

Iată povestea celor întâmplate, despre care Dan Pița și Fernando Lasagna vor face un film de succes: vineri dimineață, Dan Petrescu era ca și instalat. Noua conducere se înțelesese cu Vasile Miriuță, acesta acceptând să fie noul maseur al echipei.

„Totul era stabilit. Patronul din umbră, Gerald Schweighofer, schimbase chiar sigla clubului, pe care urma să apară un bursuc la cârma unui tren care transportă copaci proaspăt tăiați”, a povestit crainicul stadionului, la stația de amplificare.

Petrescu ajunsese la stadion și se pregătea să sărute steagul „alb-vișiniu”, când i-a sunat telefonul. Marius Șumudică, vorbind o rusă stricată, i-a propus un contract bănos în League Two. Dănuț a îndesat steagul într-o pungă, promițând că îl va săruta în drumul spre noua sa echipă, din Anglia. Imediat, a fost reinstalat Miriuță.

Câteva ore mai târziu, la Cluj a apărut chiar Șumudică. Acesta a fost numit antrenor principal, iar Miriuță a fost distribuit la poartă, ca să rupă bilete. Șumudică a plecat cu scandal câteva ore mai târziu, când a aflat că oficialii lui CFR vor să îi pună o clauză de reziliere de 1.000 de euro.

„Eu sunt ceferist, dar nu pot să accept așa ceva. Nu mai vreau să trec prin ce am trecut la Astra, când am ratat contracte importante din cauza clauzei de reziliere. Ce, sunt prost să dau de la mine 1.000 de euro ca să plec?”, a răbufnit Șumi, vișiniu la față de nervi. Și uite-așa a fost reinstalat din nou Miriuță.

Câteva ore mai târziu, la Cluj a ajuns Cosmin Olăroiu, venit la un prieten care îi cumpărase palincă de la Zalău. Șefii CFR-ului s-au gândit că Oli a venit să semneze cu ei. I-au comunicat lui Miriuță că i s-a desființat postul și i-au oferit poziția de femeie de serviciu.

„Aici, la CFR, pornim un nou proiect solid, foarte serios. Am aflat că Olăroiu aduce cu el și palmaresul, Cupa Campionilor Asiei și ce a mai câștigat pe acolo. Îi mulțumim lui Vasile pentru tot ce a făcut pentru club”, a anunțat ieri Iuliu Mureșan, înainte să afle că, de cincisprezece zile, președintele clubului este Florin Prunea.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...