Şumudică: Nebun, dar nu pion. Drumul de la înjurături la aplauze

Marius Şumudică e ca un Nebun pe tabla de şah, nu-i cea mai bună piesă, dar poate decide partida. Pentru a-l înţelege mai bine pe Şumudică din prezent, e important să menţionăm şi câteva întâmplări din trecutul său, deoarece este genul de persoană care şi-a păstrat nebunia tinereţii, nu şi-a renegat-o şi a mers braţ la braţ cu destinul.

Marius Sumudica se bucura la finalul partidei retur din cadrul Play-Off-ului UEFA Europa League dintre West Ham United si Astra Giurgiu din 25 August 2016, pe Stadionul Olimpic din Londra, Anglia.
Credit foto: Cosmin Iftode / sport pictures.eu

De la o vârstă foarte fragedă, a simţit chemarea fotbalului, chiar el povestind cum tatăl său îi interzicea de multe ori să se ducă la antrenament, vrând să-l îndrume către şcoală, dar totul era în zadar, pentru că, deşi echipamentul său era încuiat într-un dulap, asta nu-l oprea să sară pe geam (bine că stătea la parter) şi să se ducă desculţ pe terenul de fotbal.

Deşi ştia că va urma o corecţie dacă va ieşi din cuvântul tatălui, pasiunea pentru fotbal şi mirajul străzii erau prea mari. Marius a fost rebel şi incontrolabil dintotdeauna.

Marius Şumudică, autocaracterizare: „Ce poate să mi se mai întâmple, doar să mă dea afară din ţară? Nu pot să stau nici pe vine, nici aplecat. Dacă îmi bag degetul în gură după resturi de gumă, mă da în judecată şi vecinul”.

Pasiunea pentru fotbal a crescut de la an la an, iar ambiţia copilului de mingi de pe stadionul din Regie, a reuşit să-l împingă la echipa mare a Sportului Studenţesc, iar câţiva ani mai târziu totul a culminat cu transferul său la Rapid.

Fiind vrăjit de Copos şi al său pix, dar totodată îndeplinindu-şi un vis, Şumudică a semnat contractul cu Rapid fără să-l citească, iar în scurt timp, pentru tribunele Giuleștiului, a devenit un idol şi a avut un rol important în câştigarea unui titlu şi a două Cupe ale României.

Nu a fost un mare fotbalist, dar a fost un jucător bun, care s-a remarcat într-un fotbal plin de valori la acea vreme.

A fost un atacant cu cifre bune (345 de meciuri\100 de goluri) şi care, aşa cum afirma şi Mircea Lucescu, avea o inteligenţă fotbalistică foarte ridicată. Deşi Lucescu este antrenorul care i-a marcat cel mai mult cariera, la un meci pe Giuleşti, după ce marcase de trei ori, Şumi a fost schimbat, iar în acel moment a început să-l înjure pe nea Mircea, acesta din urmă alegând pe moment să-l ignore. După doar câteva zile, în urma unei discuţii între cei doi, Şumi ar fi încasat şi un glonţ pentru nea Mircea. Deja îl venera.

Marius Şumudică: „Eu sunt precum clătita, mă întorc repede”.

Asta spune multe despre felul său de a fi, despre felul cum trăieşte fotbalul… De la nişte înjurături la niște pupături, e doar un pas!

Mircea Lucescu: „Îl felicit pe Marius Şumudică, pentru că în condiţii foarte dificile a obţinut rezultate extraordinare. Asta demonstrează că este un antrenor bun, care ştie să-şi capaciteze jucătorii”.

Făcând trecerea către antrenorul Marius Şumudică, trebuie subliniat faptul că multe din calităţile şi defectele pe care le-a avut ca fotbalist îl carcaterizează şi astăzi.

Marius Sumudica in meciul dintre Astra Giurgiu si KRC Genk,din cadrul Ligii Europa,disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, joi 16 februarie 2017. Razvan Pasarica/ Sport Pictures
Credit foto: Razvan Pasarica / Sport Pictures

Este un antrenor extrem de inspirat şi abil, care pune mult suflet, care vrea să câştige cu orice preţ, dar care totodată este impulsiv, are ieşiri necontrolate şi face nişte gesturi care sunt mai degrabă de ultras.

Luciano Spalletti: „Şumudică este un antrenor cu o carieră originală”.

Îi plac provocările, dar de multe ori le interpretează greşit şi are nişte reacţii care nu-i fac cinste. Este un om al extremelor, căruia îi place să fie crucificat, dar totodată ridicat în slăvi. Se victimizează, spune că este singur împotriva tuturor, dar îi place la nebunie postura asta.

Cornel Dinu: „Şumudică este un român „vero”, care are umorul trotuarului de calitate”.

Ar fi ideal ca el să înveţe din derapajele trecutului, să devină mai înţelept şi să realizeze că episoade precum cel cu pariurile îi dăunează în carieră şi-l împiedică să facă pasul către un campionat mai puternic.

Este un om cu o personalitate foarte puternică, care spune fără ezitare tot ceea ce simte, ce crede, lucru care nu este neapărat de condamnat, doar că este greşit modul în care de cele mai multe ori o face. Deţine arma ironiei, iar asta îl împinge de multe ori să sară „calul”. Pentru el, spiritul este şi înger şi demon. Dacă nu ar fi aşa, n-ar mai fi el.

Jean Pădureanu: „Şumudică este un pui de şmecheraş, nu un prostănac”.

Dincolo de defectele sale, trebuie să-i evidenţiem şi calităţile, care, în opinia mea, reuşesc într-o oarecare măsură să-i umbrească greşelile. Şumudică a demonstrat în nenumărate rânduri că geniul nu se dobândeşte, iar harul nu se uită. Cu astea ori te naşti, ori trăieşti visând la ele, în nici un caz nu le poţi învaţă pe băncile unei şcoli (în speţă Şcoală de Antrenori). Şcoala îţi poate oferi educaţie, cunoştinţe, un comportament decent, dar ceea ce nu-ţi poate oferi nici în 100 de ani este geniul.

Cristoph Daum: „Astra poate fi mândră că are un antrenor precum Şumudică”.

Marius Şumudică este vedeta, dar Şumi este cel care face diferenţa. De ce spun asta? Pentru că aşa îi spun toţi jucătorii săi, aşa îl alintă.

Valerica Gaman si Marius Sumudica pozeaza alaturi de trofeul acordat castigatoarei Ligii 1 Orange
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Șumi este sufletul vestiarului, este prieten cu jucătorii, dar şi respectat de către aceştia, este că tatăl lor, dar în acelaşi timp şi un lider, are un farmec aparte, ştie să creeze o atmosfera plăcută, iar jucătorii îl adoră pentru asta. Ştie să fie unul dintre ei şi-astfel încrederea este reciprocă. Este genul de antrenor cu care fotbaliştii ar merge la război. Asta spune multe despre antrenorul Marius Şumudică, iar rezultatele nu sunt întâmplătoare.

Denis Alibec: „Şumi este un lider, un luptător şi un învingător”.

Deşi Astra reprezintă apogeul carierei sale (care este abia la început), el a avut rezultate bune CAM peste tot pe unde a antrenat, iar echipele sale au cunoscut un progres vizibil într-un timp relativ scurt.

Exceptând Vasluiul (unde a fost demis), toate echipele antrenate de Şumi care au şi terminat sezonul cu el pe bancă s-au poziţionat În clasament pe un loc superior celui pe care îl ocupau la momentul numirii sale.

Adrian Porumboiu: „Am ales în vară ce nu trebuia şi acum culeg. Am ales un antrenor cu aia mică”

La Astra, a dovedit că este mai mult decât un simplu antrenor, creează impresia că este şi magazioner, dar şi investitor, şi suporter, dar şi conducător. Ceea ce a reuşit el la Astra este fantastic (a câştigat un titlu şi o Supercupă). Rezultatele obţinute i se datorează în mare măsură. Toate în nişte condiţii extrem de grele, aş spune aproape imposibile, motivând jucători neplătiţi cu lunile, nişte jucători străini care în primul rând pentru bani au venit în România.

Marius Sumudica il saruta pe frunte pe Constantin Budescu
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Valerică Găman: „Titlul câștigat cu Astra i se datorează în mare măsură lui Şumudică”.

El a reuşit să redea plăcerea de a juca fotbal unor fotbaliști care se îndreptau spre apusul carierei, unor jucători pe care nimeni nu ar fi pariat. Deşi nu i SE dădea nicio șansă cu astfel de jucători, el a reuşit să le transmită nebunia lui, setea de performanţă şi ambiţia de a-şi depăşi condiţia. Şi au reuşit, pentru că performanţele sunt uluitoare, în special cele din Europa, şi se poate spune că sunt chiar anormale, ţinând cont de context.

Deşi jucătorii sunt actorii principali, cei fără de care piesă nu poate avea loc, e clar că întreaga piesă a fost scrisă şi regizată de Şumudică.

Constantin Budescu: „Şumudică este principalul motiv pentru care eu am rămas la Astra”.

Făcând o analogie cu societeatea în care trăim, mie mi se pare că Şumudică şi Astra sunt reflexia perfectă a unui om simplu, care se confruntă cu probleme existenţiale la tot pasul, un om în care nu crede nimeni, toţi judecându-l după aparenţe şi care pentru a reuşi trebuie să se lupte zi de zi cu un întreg sistem, ba mai mult, mai primeşte şi anumite piedici din sânul familiei.

Morala acestei comparaţii este aceea că, indiferent de obstacole şi de părerile altora despre noi, nu trebuie să încetăm să credem în noi. Doar aşa putem reuşi. Sportul românesc de astfel de lecţii are nevoie.

Deşi în multe momente este Ninel, fotbalul românesc are nevoie de Marius Şumudică. Are nevoie de personaje colorate, nu cenuşii. Ninel este corespondentul lui Şumudică din tinereţe şi care deseori apare şi astăzi, este copilul miştocar, nemulţumit, orgolios, care face doar ceea ce îi place, fără să ţină cont de repercusiuni, dar, în mare măsură, cam tot ceea ce face el este din dragoste pentru fotbal. Oricum, este indicat să eviţi orice polemică în ceea ce-l privește: şi când pierde pare că a câştigat.

Basarab Panduru: „Când te iei de Şumudică, deja ai pierdut. El ştie mereu ce îţi trece prin cap, dar tu nu ştii ce-i trece lui prin cap. Aşa a fost el mereu. Îl ştiu de 30 de ani şi mereu a avut această caterincă. Dar după titlul cu Astra a devenit şi un antrenor de luat în seamă”.

Marius Sumudica se bucura la finalul partidei alaturi de tricoul Rapidului
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Într-un fotbal sărăcăcios, pe care fanii îl abandonează tot mai mult, care de la zi la zi se scufundă și în care se regăsesc tot mai mulţi jucători lipsiţi de valoare, jucători plafonaţi, şi nişte antrenori plictisiţi, lipsiţi de personalitate – doar nişte pioni, Şumudică reprezintă personajul pozitiv.

Eu, unul, prefer un antrenor natural, dar nebun, decât un antrenor educat, dar prefăcut. Mai ales când nebunul are şi performanţe şi le dă multora şah-mat.

De multe ori nu-mi place Ninel, dar îl aplaud pe Șumi.

Mihai Stoica: „Este un personaj caricatural! Face glume legate de fizic sau de modul în care se îmbracă unii. Păi el nu se uită în oglindă? Se îmbracă pe întuneric?”.

Marius Şumudică: „Mă simt puternic. Orice război îl voi duce până la capăt. Venind spre stadion, am văzut declaraţia domnului Mihai Stoica. Eu indiferent cum m-aş îmbrăca pe întuneric, niciodată nu m-am îmbrăcat în dungi. Dânsul în ultima vreme a avut nişte tricouri în dungi şi a fost tâmplar. Ferească Dumnezeu! Ăsta-i răspunsul meu pentru domnul… sau doamna. Am văzut că unii îi zic Mimi, alţii Mița”.

 Cariera de jucător

M     G                                                                                            1988-1992   Sportul Studențesc     49 (5)

1992–1993  Dacia Unirea Brăila     11 (1)

1993           Corvinul Hunedoara     1 (1)

1993–199    Sportul Studențesc     63 (16)

1996–1997   Rapid București         12 (1)

1997            Sportul Studențesc    15 (5)

1997–1999   Rapid București         58 (25)

1999–2001   Maritimo Funchal       50 (7)

2001–2002   Rapid București         26 (9)

2002–2004   Debreceni VSC          39 (21)

2004            AC Omonia Nicosia     9 (6)

2004–2005   UTA Arad                  10 (3)

2005            Gloria Bistrița             2 (0)

Cariera de antrenor

2004–2005     Rapid București (secund)

2005–2006      Rapid II București

2006–2007      Rocar București

2007–2008      AS Dodu

2007–2008      Inter Gaz București

2008               Progresul București

2009               Astra Giurgiu

2009               Farul Constanța

2010               Gloria Bistrița

2010–2011      Rapid București

2011               Astra Giurgiu

2011               FC Brașov

2012               FC Vaslui

2012               Universitatea Cluj

2012-2013       Al-Shaab

2014–2015      Concordia Chiajna

2015–?            Astra Giurgiu

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...