Atuurile Simonei: agresivă, serviciu bun, puține erori

Simona Halep e în sferturi la Wimbledon după un meci fantastic cu americanca Madison Keys (9 WTA), 6-7 (5), 6-4, 6-3. Pentru semifinale, ea va juca împotriva Angelicăi Kerber (Germania, 4 WTA).

Simona Halep - Andrea Petkovic, Fed Cup Romania - Germania
Ambele jucătoare au servit foarte bine ȋncă din startul partidei. Simona a făcut primul break al meciului și a trecut pentru prima dată la conducere pe tabela de marcaj abia în ghemul cu numărul 9: 5-4. Românca putea să ȋnchidă setul, ȋnsă Keys a revenit spectaculos și setul s-a prelungit. S-a ajuns la tie-break, unde Halep a cedat cu 5-7.

Keys a avut un ȋnceput mai bun de set secund, cȃștigȃnd primele două game-uri. Dar romȃnca a continuat să lupte și a egalat. Simo a muncit serios, a reușit să cȃștige game-ul de 4-3, iar apoi și-a adjudecat și game-ul de 5-4, câștigând manșa secundă cu 6-4.

A fost nevoie de set decisiv, lucru normal dacă e să ţinem cont echilibrul din teren. Simona a fost din ce în ce mai agresivă și, pe fondul unor probleme musculare ale adversarei, a făcut 6-3 și s-a calificat în sferturi.

După accederea ȋn optimi, Simona a fost invitată la emisiunea Tennis Channel, unde a stat de vorbă cu Martina Navratilova, fosta mare tenismenă care are ȋn palmares numeroase titluri de Grand Slam. „Atunci cȃnd mă simt ȋn siguranţă pot să domin meciul”, a mărturisit Simona ȋn cadrul emisiunii. Navratilova a sfătuit-o să fie mai periculoasă, mai agresivă, iar Simona a reușit să pună ȋn practică sfaturile pe care le-a primit și să se impună ȋn faţa unei jucătoare care ȋn acest sezon a cȃștigat un titlu pe iarbă, la Birmingham.

Sportiva noastră a impresionat ȋn acest meci cu serviciul bun, cu loviturile  ȋn lung de linie, cu reveniri chiar și de la 0-40. Simona a greșit mai puţin, a fost mai cumpătată, nu s-a pripit, a așteptat  de fiecare dată momentul potrivit pentru a lovi. Și a reușit să profite de numeroasele greșeli ale adversarei sale și de problemele care au apărut pe parcurs pentru sportiva clasată pe locul 9 ȋn ierarhia mondială. Simona a cȃștigat un meci care ȋn anumite momente părea pierdut, dar este de apreciat și efortul jucătoarei din Statele Unite de a continua lupta după durerile pe care le-a resimţit.

Pentru calificarea ȋn sferturi, Halep  va fi recompensată cu 250.000 de lire sterline. Ȋn următorul meci, românca o va ȋntȃlni pe Angelique Kerber (Germania, 4 WTA), jucătoare care a eliminat-o azi pe japoneza Misaki Doi (49 WTA) cu scorul de 6-3, 6-1.

Credit foto: Mircea Roșca / sportpictures.eu

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...