Radu Milea și fuga pe munte – despre pasiune, performanță și spirit de luptă

Continuăm să promovăm poveștile frumoase ale sportivilor români, iar astăzi vi-l prezentăm pe Radu Milea (27 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi alergători montani.

radu milea 2

Dacă ar fi să ne luam după înfățișare, l-am putea asemăna pe Radu Milea cu un gladiator: barba îi întregește portretul unui luptător veritabil. Am stat de vorbă cu el și am descoperit că este un luptător în esență: ”Și durerea poate fi învinsă!”.

Un interviu despre pasiunea pentru acest sport, despre motivație, dorință enormă de a reuși, spirit de luptă. Cum e când predomină pasiunea, şi nu setea nemărginită a laturii financiare? Cum e să investești mai mult decât câștigi, iar cu toate astea să continui să faci ceea ce îți place la un nivel foarte înalt?

Haideți să vedem ce ne-a spus Radu Milea:

Ce înseamnă alergarea montană pentru tine?

Nu am o definiție pentru ce înseamnă alergarea sau sportul pentru mine. Mă ghidez pe feeling. Am descoperit-o întâmplător, consider că am fost făcut pentru asta, îmi place și m-a ajutat să mă dezvolt. Alergarea montană mă definește cel mai bine în momentul de față.

Cum a fost primul impact cu acest sport?

Primul impact a fost în 2010, la primul concurs la care am participat, la Maraton Piatra Craiului. Nu eram antrenat, nu știam cu ce se mănâncă chestia asta… A fost dureros (râde). Nu neapărat pe parcursul traseului, cât mai ales după. Nu puteam sta nici în picioare, nici în fund… Am slăbit 4 kg, m-am chinuit să merg o săptămână. De atunci m-am activat, am început să mă antrenez și să dedic mai mult timp acestui sport. Și iată-ma aici în ziua de azi!

Pentru ce concurezi?

Cine spune că nu este competitiv și că nu se gândește la podium, minte. La început, ești ghidat de dorința de a slăbi. Apoi, de dorința de a alerga anumite distanțe. Dar toate lucrurile astea sunt strâns legate de a fi pe podium. Performanța înseamnă podium.

      ”Contează cum reușești să depășești momentele grele din punct de vedere fizic. Trebuie să găsești resursele necesare să pui un pas în fața celuilalt, până ajungi la finish”

Simţi în timpul curselor ca nu mai poţi şi că vrei să abandonezi?

”Nu pot” și ”Vreau să abandonez” ține foarte mult de psihic. Fizicul îți poate spune după două minute ”STOP”. Dar tu nu ești la nivelul la care să spui ”STOP”. Te-ai antrenat, te-ai pregătit… Contează de la individ la individ cum poate să treacă peste momentele astea dificile. Totul ține de puterea mentală de a mai pune un pas în fața celuilalt.

Țin minte un concurs care rămâne de referință, o cursă în Italia, 80 km. După vreo 40 km, m-am accidentat foarte tare la genunchi. Cu toate astea, am terminat cursa, păcălindu-mă 9 ore că merg până la următorul check point și abandonez. Până la urmă, am terminat cursa, deși nu am scos un timp foarte bun. Am dus la capăt o încercare, mi-am dovedit că și durerea poate fi învinsă.

Ai întâmpinat accidentări serioase de-a lungul carierei?

Am fost pasibil de accidentări la gleznă, în special în copilărie. Sunt norocos, de doi ani de zile nu am mai avut probleme de acest gen. Am și avut grijă să nu mai exagerez cu competiții, să îmi ascult organismul.

Câţi bani ai strâns de-a lungul timpului?

(zâmbește) În mod cert, mai puțin decât am cheltuit. Sportul ăsta consumă mai mult decât oferă, cel puțin la nivelul României. Dacă vorbim la nivel de Italia, acolo poți să faci mai mulți bani. Nivelul lor este mult peste al nostru. Ei s-au apucat de alergare montană prin anii 70, 70 și ceva, la noi a apărut abia acum 5-6 ani.

Ai concurat vreodată pentru cauze sociale?

Nu sunt neapărat de acord cu stilul ăsta de a strânge bani. Facem un sport individual. Mi se pare absurd să spui că alergi pentru cineva sau pentru ceva. Nu aș vrea să îi judec pe oamenii care fac așa ceva – foarte bine că o fac, dar nu sunt de acord. Mi se pare că aceste lucruri sunt făcute mai mult pentru imagine. De curând, pentru un prieten foarte bun, dinamovist din păcate, pentru Ludovic (Vieru), mi-am rugat toți prietenii să facă donații. Ne leagă mai multe lucruri, dincolo de orgoliile din fotbal.

Să înțeleg că ții cu Steaua…

Țin cu Steaua de când mă știu, dar Steaua nu mai există în momentul de față. FCSB nu ma reprezintă în niciun fel.

”Când îți dorești cu adevărat ceva, găsești resurse ca să se întâmple.”

De ce ai renunțat la sport în 2007?

Aveam 18 ani, făcusem sport până atunci. A fost un cumul de factori. Trecusem la categoria de tineret de orientare montană. Următorul Campionat Mondial era în Australia. Evident că nu existau resurse financiare, nici personale, nici ale Federației. Antrenorul nu se mai putea ocupa de noi… Urma BAC-ul… Era acea perioadă agitată a liceului. M-am lăsat de sport, însă consider că a fost o perioadă necesară în dezvoltarea mea. Lucrurile sunt făcute să se întâmple într-un anume fel.

Ce te-a determinat să revii?

Datorită lui Marius Anghel de la CS Alba Iulia și datorită conjuncturii, m-am reapucat de sport în 2009. El era singur la club și i-am zis în glumă: ”Hai, Marius! Nu vrei sa facem echipă la Campionatul Național de la Baia Mare?” Până la urmă, am participat la acel campionat fără Marius, care a avut niște probleme. Însă nu mi se reaprinsese acea pasiune pentru sport. Prin ianuarie 2009, m-a întrebat Marius daca vreau să mă reapuc. I-am zis ”da”, aveam vreo 8 kg în plus față de momentul ăsta. Am luat-o ușor-ușor cu antrenamentele, iar lucrurile au evoluat.

Se spune că fiecare om are o cheie a succesului. A ta care este?

Întotdeauna am considerat că sunt mai muncitor decât talentat. Fără să muncești, lucrurile nu se întâmplă cum îți dorești, oricât de talentat ai fi. Am avut norocul ca în momentele cheie să întâlnesc persoanele potrivite.

Ce obiective ai pentru viitor?

Cel mai important obiectiv este concursul de săptămâna viitoare din Franța. M-a întrebat cineva ce concursuri mai urmează. Nu știu. Pentru mine, anul ăsta, totul a început și s-a oprit cu această cursă. Dacă lucrurile decurg bine, mi-aș dori să particip anul viitor la cea mai veche cursă din lume, cea din SUA, numită Western States 100, 163 de km în California. Se pleacă de la o altitudine ridicată, se coboară mult, temperaturi ridicate… Este o competiție unică în lume, din punctul ăsta de vedere. Acolo se înscriu 4000 de oameni și sunt trași la sorți vreo 400.

Ce pasiuni are Radu Milea?

Când nu fac sport, fac tot sport. Urmăresc orice mișcă în sport, nu numai în alergare. În rest, îmi place să citesc. Am fost întotdeauna pasionat de istorie, deși am terminat Facultatea de Geografie.

Ai un mesaj pentru cititorii SPORTescu.ro?

Să facă sport! Nu contează ce sport, sunt atât de multe opțiuni: fotbal, tenis, să meargă la sală… Important e să facă mișcare, să mai lase laptopurile sau tabletele.

O parte dintre performanțele lui Radu Milea:

  • Ciucaș Ultramarathon 2012– locul 1
  • Azuga Trail Race – locul 1 cu echipa “Hit the Top”
  • Cheile Râșnoavei Marathon – locul 2, categoria a doua
  • Gerar Half Marathon 2014 – locul 1 cu Ultra Runners
  • Laugavegur UltraMarathon, Iceland – locul 11, locul 4 la categoria de varsta
  • 2×2 Race – locul 1 împreună cu Zsolt Kovacs
  • Braşov Marathon – locul 2 la open, locul 1 la vârsta sa
  • Maraton Macin – locul 1

 Credit foto: Arhiva personală Radu Milea

 

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...