Octavian Șovre arbitrează, Dinamo și Hunedoara câștigă la Țara Hațegului Junior’s Cup

Octavian Șovre, asistentul care s-a dedicat unei cauze nobile cerând autografe pe cartonașe de la vedetele din Champions League pentru copiii cu autism, a fost invitatul special al turneului de juniori Țara Hațegului Junior’s Cup, ajuns la ediția a 4-a.

octavian sovre

Șovre a arbitrat în două zile ale turneului care s-a desfășurat în perioada 3-5 august la Hațeg și Sântămăria Orlea, în organizarea Masters Sport Hațeg. „M-am simțit foarte bine alături de copii, organizarea a fost la superlativ, am să revin ori de câte ori mă invitați. Lăsați copiii să se bucure de fotbal, rezultatele sunt mai puțin importante acum”, a fost mesajul transmis de arbitrul internațional antrenorilor prezenți la recepția oferită de gazdele competiției.

Arbitrul FIFA de 48 de ani, retras în această vară din activitate după ce UEFA l-a scos din brigada lui Hațegan care a oficiat la Euro 2021, a fost asaltat pentru autografe de antrenorii micuților fotbaliști.

Turneul a fost organizat la două grupe de vârstă, 2009 și 2011. La categoria 2009, câștigători au fost micii fotbaliști de la FC Dinamo București, care i-au învins în finala mare pe cei de la Atletico Timișoara. Pe locul 3 s-a clasat CFR Cluj, urmată de Luceafărul Drobeta Tr. Severin, Ripensia Timisoara, Retezatul Hațeg, CSM Deva și a doua echipă cu care a particpat FC Dinamo București la această categorie de vârstă.

La grupa 2011, învingătoare a fost Viitorul Hunedoara, care a trecut în finală de UTA Arad 2011. Au urmat în clasament: UTA Arad 2012, CSM Deva, Ripensia Timișoara, ABBA Jibou, Retezatul Hațeg și Luceafărul Drobeta Tr. Severin.

Noul Marius Niculae de la Dinamo

Cel mai bun jucător la categoria 2009 a fost desemnat Denis Florea (foto), de la Dinamo, un atacant incisiv, care i-ar putea călca pe urme lui Marius Niculae, iar la 2011 cel mai bun a fost Kevin David Horopciuc, de la Viitorul Hunedoara.

Vezi și:   Unde joacă cei mai scumpi jucători din Liga I România

Cristi Pascu, președintele Asociației Masters Sport Hațeg a fost cel care a oferit premiile câștigătorilor. Acestea au constat în cupe, medalii, ghiozdane de școală complet echipate, vouchere cu echipamente Acerbis, mingi Acerbis și mingi oferite de Fundația Alexandrion.

Spectacol a fost și în tribunele stadionului din Săntămăria Orlea, acolo unde s-au desfășurat finalele și festivitatea de premiere, mămicile și tăticii eroilor de pe gazon întreținând o atmosferă incendiară. Cea mai frumoasă galerie a avut-o UTA Arad, dar nici cei din Hațeg sau Hunedoara nu s-au lăsat mai prejos.

Micuța arenă din Săntămăria Orlea a fost construită în 2016 datorită insistențelor și proiectului pus în aplicare de primarul Dumitrel Oprean și a costat un milion de euro, aici organizându-se constant turnee și acțiuni pentru copii.

„Mulțumim tuturor celor care au participat, copiilor, antrenorilor, arbitrilor, sponsorilor, și vă așteptăm la anul, sperăm noi într-o ediție cu mai multe echipe, la Țara Hațegului Junior’s Cup!”, a transmis directorul turneului, Petre Basarabă.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...