Ion Oblemenco, zis „Tunarul din Bănie”, un meci între viață și moarte

Ion Oblemenco a fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din Bănie. A marcat 167 de goluri pentru Universitatea Craiova în 264 de partide jucate și a fost de 4 ori golgheterul României. 

Se zice că Dumnezeu ia oameni buni prea devreme. Și „Tunarul din Bănie” a fost unul dintre aceștia. Înainte de a fi un mare fotbalist, a fost un mare om. Un suflet imens. Cu toții l-au iubit și respectat. Doar naționala l-a ținut la „respect” – nu a fost convocat niciodată la un meci oficial!

A fost idolul tribunei craiovene. A iubit fotbalul precum își iubește o mamă pruncul. S-a născut oltean într-o zi de duminică și tot într-o duminică Doamne-Doamne l-a chemat la el să-i antreneze îngerii, fiind nevoie de un dascăl priceput si cu sufletul curat. În prima zi de septembrie 1996, când frunzele se așterneau pe pământ, Tunarul a suit la stele. Avea doar 51 de ani.

S-a născut la Corabia, unde a descoperit bucuria de a juca fotbal. A urmat junioratul la Craiova, în „B”, între anii 1960-1964.

Următorii doi ani e transferat la Rapid, unde debutează pe prima scenă fotbalistică și joacă doar 8 meciuri, înscriiind de 3 ori.

În ’66, revine acasă, Știința fiindu-i destinul pentru anii unui glorios regal fotbalistic. Aici, a devenit cel mai iubit fiu al orașului unde fotbalul se mănânca pe pâine.

A rupt plasa într-un meci cu Farul!

A mângâiat măiastru mingile care, trimise spre porțile adverse, deveneau adevărate ghiulele, spre spaima celor care încercau să le apere. A scuturat numeroase plase, iar una dintre ele s-a rupt de greutatea golului marcat într-un meci de acasă cu Farul, pe 31 august 1969!

Anul 1972 îi aduce al treilea titlu de golgheter național, după reușitele din ’67 și ’70, dar și o cumpănă grea a vieții.

A ajuns doar piele și os!

În toamnă suferă două operații de ulcer duodenal. Timp de câteva zile se luptă între viață și moarte, iar medicii rămân rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Țintuit pe patul de spital, între borboroseli și gemete, articulează și câteva vorbe: „Apă, vreau apă! Haideți, băieți! Haideți, că le dăm gol! Apă! Apă!” Dintr-un om puternic, ajunsese doar piele și os, iar un oraș întreg era conectat la drama idolului.

În fața spitalului unde se afla internat, s-a format un adevărat pelerinaj, unde oamenii veneau și se interesau de starea lui de sănătate. Chiar și o bătrânică, sosită la o rudă bolnavă, insista pentru a intra în salonul unde se afla el. Întrebată pe cine caută și de ce, ea răspunde: „Pe al lui Oblemenco, maică. Nu-l cunosc, dar mulți oameni de la noi din Mehedinți nu știu care-i soarta lui și m-au rugat să le dau o veste despre el”.

Vizitat într-o zi de Vasile Frânculescu, medicul echipei, acesta l-a îmbărbătat spunându-i: „Nelule, tu sigur vei mai juca fotbal, un om ca tine poate orice!”

Ion Oblemenco, revenire fantastică

Și, într-adevăr, după o dificilă perioadă de convalescență, Oblemenco revine pe teren. În pregătirea de iarnă, a tras cât pentru zece, cu gândul la acei oameni care suferiseră împreună cu el la poarta spitalului.

Vine și primul joc, la București, cu Rapid, pe „Republicii”. A fost un meci de vis, în care golgheterul renăscut a marcat trei goluri! Unul superb, de la 30 de metri, direct în vinclu. În timp ce coechipierii savurau în vestiar victoria cu 6-4, Oblemenco se refugiase într-un colț și plângea ca un copil. Speriat, doctorul Frânculescu sare spre el… „Nu-i nimic, nea Sică, nu te speria, nu am nimic. Nu mai credeam că apuc clipa asta”…

În acel sezon, 1972/1973, după victoria cu Rapid, Craiova o bate rău și pe Steaua, tot în București, cu 6-2, dar ratează la mustață (la un singur gol) titlul de campioană, alegându-se cu alt titlu, mult mai prețios: ”Campioana Unei Mari Iubiri”.

Un sezon în care, deși a lipsit foarte mult, Oblemenco devine pentru a patra oară golgeterul țării!

Sezonul fotbalistic 1973/1974 a fost unul excepțional, Oblemenco și Compania punând stăpânire pe primul loc din prima etapă până la final. Nimic nu le-a mai stat în cale oltenilor, au învins orice obstacol. A fost ca o răzbunare pentru ce se întâmplase în urmă cu un an.

Cel mai mare regret: echipa națională

Deși a FOST de patru ori cel mai bun marcator al campionatului, Ion Oblemenco n-are nicio prezență oficială pentru prima reprezentativă a României. Pe lângă cifrele incredibile pe care le-a reușit, fostul atacant a demonstrat ce poate chiar în tricoul echipei naționale.

Într-un turneu amical, în Brazilia, în 1968, selecționerul Angelo Niculescu l-a convocat și pe Ion Oblemenco. A marcat nouă goluri, a fost golgheterul naționalei în cele patru meciuri amicale disputate în America de Sud, însă, la întoarcerea în țară, a fost uitat de tot staff-ul României…

Ca antrenor, a câștigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu), eventul campionat-cupă în 1981 (ca principal), iar în 1982 a dus Știința, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni. În 1993, Oblemenco ocupă funcția de director tehnic, iar Craiova reușește să câștige a cincea sa Cupă a României din istorie.

Alte momente memorabile

În septembrie 1973, în primul tur al Cupei UEFA, Universitatea Craiova întâlnește formația italiană Fiorentina. După un 0-0 la Florența, Știința învinge în returul de la Craiova cu 1-0, Oblemenco fiind autorul golului calificării, din minutul 89.

În finala Cupei României a anului 1975, Universitatea Craiova pierde în fața Rapidului cu 2-1, golul oltenilor fiind opera lui Oblemenco. În acel meci, Craiova a fost devaforizată clar de brigada de arbitri, condusă la centru de Nicolae Rainea.

În februarie 1977, Oblemenco joacă ultimul meci în tricoul Științei, în optimile Cupei României, împotriva echipei Jiul Petroșani, disputat la București și încheiat cu 3-0 pentru olteni.

Urmează conflictul cu Teaşcă şi transferul la FCM Galaţi, în liga a II-a. Oblemenco a fost golgheterul celor trei serii de Liga a II-a (campionatul 1977-1978), cu 25 de goluri marcate, iar Știința, fără cel mai bun marcator al ei, își continuă traseul până în finala Cupei României, întâlnind Steaua, pe care o învinge cu 2-1 și câștigă astfel trofeul.

Ion Oblemenco, fotbalistul cu șut năprasnic, căpitanul Craiovei și sufletul echipei în anii ‘70, golgeter înnăscut, a rămas acum un nume al celui mai populat și frumos stadion din România și „un șut împietrit” în fața celei mai fierbinți arene.

Dar, cel mai important, a rămas în inimile tuturor suporterilor olteni, care și azi, la auzul acestui nume, își scot pălăria în semn de respect.

Surse de informații: „Oblemenco și Campioana Unei Mari Iubiri” de Marius Popescu