De ce l-am iubit și încă îl mai iubesc pe Balaci. Declarația de dragoste a unui fan oltean împătimit

De ce l-am iubit și încă îl mai iubesc pe Balaci și de ce îi simt lipsa în fiecare zi? Trebuie să explic totul, deși nu e nimic de explicat. de ce l-am iubit

Pe el l-am iubit cel mai tare. Motive ar fi 1000 sau, poate, un infinit, dar cel mai important este că, atunci cînd am învățat să joc fotbal, am vrut să fiu ca el.

Poate că a contat și faptul că era liderul echipei mele de suflet. Poate pentru că a fost idolul copilăriei mele. Poate pentru că, atunci cînd punea piciorul pe minge, lumea din tribune își ținea răsuflarea. Poate pentru că a fost esența a tot ce înseamnă Oltenia: mic, talentat, curajos și al naibii.

Cel mai dureros a fost faptul că a ars prea repede. Zeii l-au înzestrat cu talent și artă. Dar, ca într-un film dramatic, aceiași zei i-au dat și suferință peste măsură.

Ca o ironie a sorții, cel mai frumos gol la națională a fost cel din meciul cu Elveția, în 1981, un gol care trebuia să ne ducă la Mondialul spaniol. S-a terminat 1-2…

De ce l-am iubit: cel mai frumos gol la Craiova

Cel mai frumos gol de la echipa de club a fost și mai atroce de memorat, deși a dat  un vinclu formidabil. Vinclul din returul cu Benfica…

Mulți „cunoscători” l-au atacat, zicînd că nu a făcut mare scofală în fotbal, cu excepția faptului că i-a mișcat mingea lui Boloni în victoria cu Italia. De parcă nu s-ar ști că cel mai greu lucru este să miști o minge când trebuie. Oricum, cunoscătorii aceia nu au auzit de Gentile, acel Gentile care l-a transformat in anonim pe un oarecare Maradona.

Același destin tragic a făcut ca singura calificare la un turneu final obținută în vremea lui să fie dusă la capăt fără el…

Așa cum istoria ne-a învățat că de fiecare dată când se naște un Cezar, automat se va naște și un Brutus, tot așa un fotbalist anonim s-a gîndit că singura modalitate de a intra în istoria fotbalistică este aceea de a rupe piciorul unui Geniu. Și, uite-așa, idolul meu a fost un om ce n-a văzut Parisul.

Când frângi aripile unui înger…

Timpul a trecut. Venise vremea poveștilor, deși el încă mai juca. Un antrenor ilustru a crezut în el și a tot căutat să îl relanseze. Degeaba! Când unui înger îi frângi aripile, nu îl mai poți învăța să zboare din nou.

A intrat în antrenorat și a luat drumurile Asiei și ale Africii. Detractorii lui, și avea destui, au zis că valoarea nu ți-o dau nisipul și cămilele. Nu mai conta că s-a umplut de glorie și de trofee, vorbele au rămas. Iar vorbele, ca și piatra, odată aruncate, nu se mai întorc.

A revenit la Craiova cu gîndul să readucă, de pe bancă, gloria pe care o cunoscuse pe gazon. Nu a avut nici noroc, nici timp sau poate că unii n-au avut răbdare.

S-a spus că nu are ochi la fotbaliști, deși el a fost cel care i-a dat încredere unui puști care avea să fie ultimul român câștigător al Ligii Campionilor. Da, el l-a aruncat în luptă pe Cristi Chivu la Craiova.

Când Balaci a dispărut…

Apoi, Balaci aproape că a dispărut. Mai era chemat (rar, foarte rar) la câte o emisiune de sport. A trăit să vadă cum Fotbalul a dispărut și el din Craiova, a apucat să vadă cum Știința lui iubită a renăscut. A bătut la toate ușile pentru a-i ajuta pe Crișan și Tilihoi. L-a dus la groapă pe Căpitan.

Într-o dimineață de toamnă, cînd toată suflarea oltenească aștepta meciul cu FCSB, a venit și rîndul lui…

de ce l-am iubit
FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

A fost atunci o victorie cernită, ca o dovadă clară că oltenii rar avură parte de bucurie, iar acea bucurie trebuie plătită cu doliu și lumânări.

Am ajuns de atunci de câteva ori la Craiova, dar nu m-am dus la cimitir. Pentru că nu pot concepe că pe o cruce este scris numele lui.

Ca o similitudine: Toma Caragiu, în filmul „Actorul și sălbaticii”, nu putea să joace ultima scenă, deoarece nu știa să moară.

De aceea, de câte ori merg în orașul echipei mele de suflet, îl caut pe străzi. Poate că este plecat la piață. Poate că s-a dus pînă la chioșcul din colț să își cumpere țigări. Poate că are telefonul închis și nu vrea să fie deranjat. Dar am să îl caut pe străzile Craiovei pînă îl voi găsi. Pentru că el trăiește. Pentru că este viu.

Pentru că, în mintea mea, ILIE BALACI NU POATE SĂ MOARĂ.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...