Ilie Balaci, o operă incompletă: Craiova s-a născut și a murit odată cu mine!

Ilie Balaci este considerat de olteni, și nu numai de ei, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor. Un talent rar, un adevărat diamant, Balaci a dus Craiova la rang de Maxima și spre iubirea supremă. Din păcate, el a încetat din viață pe 21 octombrie 2018, la 62 de ani.

ilie balaci

Privind prin cristalul unui pahar cu zaibăr de Bistreț, încep driblând printre cuvinte o poveste… Trăiesc și eu cu maximele mele amintiri, precum spunea și el că un mare gazetar, avea o vorbă: „Voi, fotbaliștii, trăiți din amintiri”. Și povestea idolul meu, cel peste care trecuseră mai bine de 5 decenii, cel născut într-o sfântă zi de 8 septembrie, că avea dreptate omul cu penița de aur, Ioan Chirilă.

Încerc să înșiruiesc, fentând și eu printre rânduri unele istorioare cu „Minunea Blondă”, care mi-a fascinat și mie copilăria, anii petrecuți în curtea scolii sau pe băncile clasei, când gândul meu zbura departe acolo, în freamătul stadionului „Central”.

Copilul Iliuță, elevul, care, la o oră de dirigenție visa scriind pe-o foaie de hârtie că el şi-ar dori să devină fotbalist, să dribleze, să de-a mingea printre picioarele unor nume mari, precum: Dinu, Dobrin, Dumitrache sau Dumitru. Și, așa a și fost…

Ilie Balaci, rezervă la 15 ani, debut la 16 ani jumate!

Precoce și talentat, mândru și ambițios, a coborât devreme în iarbă, să scrie o istorie țesută cu fir de aur în fotbalului craiovean. Cel ce avea să devină în timp „Prințul din Bănie” împlinise 15 ani și era rezervă la un meci cu Rapidul din prima etapă a sezonului 72/73, disputat la Slatina, deoarece „Centralul” era suspendat.

Mânzul bălai putea să-şi facă de atunci botezul în fotbalul mare, dar antrenorii, cei doi Constantini, Cernăianu și Oțet, nu l-au lăsat slobod. L-au mai ținut vreme de-un an pe bancă sau l-au trimis cu treburi la echipa de tineret-speranțe.

ilie balaci
FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Pe 12 august 1973, cam cu o lună înainte de a împlini 17 ani, Balaci, ajunge să joace într-un meci oficial, lângă Oblemenco, alături de omul pe care avea o oarecare ciudă, cum declara la un moment dat, atunci când tot stadionul din Bănie îi scanda numele: „Oblemenco-al nostru e / Cel mai bun din RSR!”.

Vezi și:   Ionuț Negoiță vinde proiectul New Dinamo: 70% discount de Black Friday!

Așadar, Ilie Balaci își face debutul în Divizia A la un meci din prima etapă a ediției 73-74, în Jiul Petroșani – Universitatea Craiova 1-1.

La o distanță de o jumătate de an, pe 23 martie 1974 (deci la 17 ani și jumătate), joacă și primul meci pentru reprezentativa României la Paris, cu Franța, câștigat de gazde cu 1-0. A fost cel mai tânăr debutant în echipa națională din istoria fotbalului românesc, adunând apoi, în cei 8 ani sub tricolor, 69 de selecții, în care a marcat de 8 ori.

Trofee interne și semifinală de Cupa UEFA

10 ani de aici, pentru el și Craiova sa au curs doar miere și lapte. Balaci, a însemnat și „Campioana unei mari iubiri”, și „Craiova Maxima”! A sărbătorit cu echipa sa primul titlu în România, câștigat în vara anului ’74. Apoi a fost prezent în finala Cupei României din ’75, pierdută în fața Rapidului cu 2-1. A simțit atunci o mare frustrare, deoarece, la 1-0 pentru Universitatea, cel mai bun arbitru al țării, Nicolae Rainea, le anulează oltenilor un gol valabil, de 2-0, urmat de două eliminări!

Cele două Cupe câștigate consecutiv, în ’77 și ’78, cu Steaua, 2-1, și, respectiv, cu Olimpia Satu Mare, 3-1, îi îndulceasc amarul acelui trofeu irosit cu Rapid.

Meciurile europene au început să curgă și ele năvalnic pentru el și Știința. Rând pe rând, și-au măsurat forțele cu mari echipe: Borussia Monchengladbach, Leeds United, Internazionale Milano, Bayern Munchen, Fiorentina, Bordeaux și Benfica Lisabona. Nume mari de fotbaliști care au simțit pe pielea lor iscusința fentelelor luminoase și ambiția unui oltean care a vrut să fie cel mai bun dintre cei mai buni.

Foto: sportpictures.eu

Ilie Balaci mai îmbracă între timp două tricouri de campion, doi ani la rând, 1980 și 1981, avându-l antrenor pe Oblemenco. Cel pentru care, pe lângă invidia ce i-o purta pe când era doar un puști (mâț belit, precum spunea el cu mult umor), avea și un mare respect.

Vezi și:   Echipele noastre și-au aflat posibilii adversari din turul 3 preliminar al Conference League

Cel mai bun din România

În 1981 și 1982, este desemnat cel mai bun fotbalist român, iar alte două Cupe ale României le ridică deasupra capului. Aceeași echipă, Politehnica Timișoara, e victima lui Balaci și a celorlalți viteji juveți. În ’81, bănățenii, deținători ai trofeului, sunt spulberați cu 6-0, iar în finala din ’83, craiovenii își propun să nu-şi mai umilească adversarii, câștigând doar cu 2-1.

După lungă campanie din Cupa UEFA ediția 82/83, când ajunge cu Știința până în semifinale, „Minunea Blondă”, care se cocoțase pe un pisc foarte înalt și abrupt, primește în vara lui 1983 prima grea lovitură sub centură. Într-un turneu al naționalei în Franța, în meciul cu PSG, iese accidentat, iar ruptura de menisc îl ține departe de gazon vreo 5 luni.

Marele ghinion al Minunii Blonde

Ilie Balaci revine în iarbă în decembrie ’83, pentru câteva meciuri până-n februarie ’84, ziua 21 fiind și cea mai neagră din viața sa… Atunci, în min. 69 al meciului dintre FC Baia-Mare și Craiova, din etapa a 19-a, jucătorul Arezanov îi faultează dur, pricinuindu-i o ruptură a ligamentelor încrucișate și a meniscului exterior la genunchiul stâng!

Și astfel unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile, sau poate cel mai bun, cum ne place nouă oltenilor să-l numim, ratează turneul final al Campionatului European din Franța 1984.

Anii ce au urmat în continuare pentru idolul meu nu o să-i mai povestesc aici, mulți dintre voi cunoașteți ce s-a întâmplat.

Acum, spre finalul unui alt material de suflet, stropit cu alte fierbinți lacrimi, redau ceea ce a spus nemuritorul Balaci cândva: „Craiova a fost și cea mai frumoasă, și cea mai bună… Eu am fost și cel mai frumos, și cel mai bun… Craiova s-a născut și a murit odată cu mine!”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...