Să trăiți, nu-mi găsesc pușca!

Să trăiți, nu-mi găsesc pușca! Așa s-ar explica strategia CS Universității Craiova, clubul din Liga 1, în ultimii ani, în care s-a zbătut și nu prea!

FOTO: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

În amuzanta literatură a bancurilor, se spune că un oltean în armată, când nu are ce face, sapă o groapă, aruncă pământul peste pușcă și apoi raportează că nu găsește pușca, de înebunesc toți din jur căutând obiectul pierdut.

Nea Marin, celebrul personaj din Băileștiul nostru, ne-a “scos” în lume cu celebrul lui nepot Sucă, prostul, și a transpus magistral acest banc prin scheciul Sucă la armată. În acest episod, Sucă, natural, de altfel, atât din descrierea unchiului, cât și prin comportament, face, la ordin, o groapă, aruncă pământul mohorât peste învechita pușcă, și apoi raportează țanțoș și natural că el nu găsește pușca!

Am făcut această introducere ca să mă duc direct la fotbalul craiovean de azi, mai precis la CS Universitatea Craiova, echipa care se zbate să coboare de pe locul 1, autoimpus, an de an.

„Să moară mama dacă nu vă sparg!”

Permanent se pornește în fiecare campionat cu acea dorință oltenească gen Frankfurt de la Vacanța Mare, „să moară mama dacă nu vă sparg!”. Se ajunge în vârful campionatului, se joacă frumos, iar apoi, neașteptat pentru un suflet de microbist oltean, facem eforturi să coborâm, să fugim de primul loc, invocând că CFR are echipă mai bună, că au experiență, etc, etc.

Eu nu cred că este vorba de experienţă, ci de altă mentalitate, o mentalitate de învingător impusă de conducerea clubului. În primul rând, printr-o seriozitate pe care și ceasul elvețian o invidiază. Zici Dan Petrescu, zici succes garantat.

La Craiova se pare că funcționează bancul cu pușca. Uite performanţa, am îngropat performanța, apoi raportăm: să trăiți, nu găsesc performanța! („pușca”, așa cum zicea Sucă, amintit mai sus). Păi cum să fie găsită când a fost ascunsă conștient?

Schimbarea antrenorilor este meteahna care ne face „pohta” să „pohtească” să coborâm. An de an suntem sus pe cozorocul campionatului și o tulim mișelește, pe „dupe” ureche (așa cum zice microbistul rafinat dublu în cultura fotbalistică, atunci când sparge semințe pe stadion), precum un melc rușinos și speriat de atingerea unui fir de iarbă ’naltă.

Melcul nostru se retrage în liniștea lui (ultimul loc din play-off) și așteaptă schimbarea cochiliei (antrenorului). Păi oare noi nu știm că melcul poate să-și repare singur cochilia? Cum să vină alt melc și să ne repare nouă cochilia? Și totuși vine și iar o luăm de la capăt cu dorința de a coborî pe „dupe” ureche spre ultimul loc din play-off.

De ce se schimbă antrenorii?

Cine este de vină? Eu cred că nu este melcul de vină, că patronul este direct răspunzător pentru această coborâre melcată anuală.

De ce se schimbă cochiliile (antrenorii)? De ce nu este lăsat acolo să-și încropească strategia fotbalistică pe o perioadă lungă de timp? A, știu! Pentru că an de an să auzim îndemnul „să moară mama dacă nu vă sparg!”.

Așa ne place nouă să-i spargem pe micuți, dar plecăm pe „dupe” ureche de pe cozorocul campionatului și spunem: altădată!

L-am avut pe Mangia, antrenorul care ne-a ridicat pe cozorocul fotbalistic despre care vorbeam. Mi-amintesc meciul cu Milan, din cupele europene. Ne-au bătut, dar am jucat fotbal, am avut spirit. Sunt convins că, dacă nu era schimbat italianul, acum eram și noi campioni.

FOTO: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

Mă întorc la Dan Petrescu. Este acolo și la bine, și la rău, pe o perioadă lungă, iar ambiția lui este arhicunoscută.

Dar Mangia? Pe fondul unor jucători anonimi, a pornit la o luptă și ne-a obișnuit cu cozorocul campionatului, chiar dacă a pierdut, dar a fost acolo sus. Trebuia lăsat, trebuia susținut, ajutat și cu jucători, și moral, mai ales că era din generația tânără de antrenori. Să fim lângă el și la bine și la rău.

Să trăiți, am îngropat performanța!

La noi, la Craiova, nu! Hai pe el, pe el, pe mama lui. Practic, i-am ascuns pușca performanței sub pământul neîncrederii aruncat chiar de noi, oltenii, și apoi am început să raportăm: „Să trăiți, eu nu-mi găsesc pușca”!

Dar dacă nu a fost Mangia de vină? Și eu cred că nu, atât timp cât au mai venit, Papură, Piți (dacă nu ești bun nici măcar la echipa națională, cum să vii la noi, la Craiova ?). Și cine știe câți ori mai veni până ce iarba stadionului din Craiova va urca să se adape din ochii plini de mingi umede alb-albastre, izvorâte după ani și ani de bucuria câștigării campionatului.

Numai oltenii pot să ia titlul și cu pușca îngropată, doar dacă lăsăm melcul să-și repare singur cochilia.

Pănă atunci: „Să trăiți, eu nu-mi găsesc pușca!”. Dați-mi pușca performanței, că „să moară mama dacă nu vă sparg!”

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

1 COMENTARIU

  1. Oricât de generoase și răspândite sunt cărările internetului, tot mi-au ieșit în cale cuvintele scrise de Rolea Nicolae (cu surprindere, știindu-l poet ). Fotbalul craiovean are acum un sprijin palpabil, nu sunt doar niște cuvinte!
    La fel ca autorul acestui reportaj spumos, voi face și eu o comparație deloc întâmplătoare. Vă amintiți desigur de Radu Anton Roman, jurnalist, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător și pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, dedicându-se și domeniului gastronomic. Scrierile lui aveau un farmec nenegalat, erau nu doar rețete inedite, erau călătorii prin lume, minte și inimă!
    Mă întorc acum la acest reportaj sportiv scris cu responsabilitate, UMOR, determinare, putere, chiar! INCISIV, cu zâmbetul ascuns dibaci, cu metafore și comparații inedite și curajoase, ne oferă o stare de bine, reconfortantă, punând punctul pe * I *.
    Lasă în final o impresie de sațietate a cuvântului spus * în sfârșit * fără să doară, purtând mănușile de catifea ale metaforei. Cred că atinge o problemă spinoasă întâlnită la noi la români, schimbările iraționale, doar de dragul schimbării.
    Sper să mai pot citi astfel de amprente literare în slujba sportului.
    Felicitări, să fie într-un ceas bun!
    Ada Nemescu
    10.05.2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...