Gică Popescu a devenit „căpitanul” Muzeului Fotbalului. Desemnat de șase ori cel mai bun fotbalist al României, fostul căpitan al echipei naționale și al Barcelonei se va implica în strategia stabilimentului din centrul vechi al capitalei.
„În sfârșit, fotbalul are un loc al lui, pe care iubitorii fotbalului îl așteptau de foarte mult timp. Veți descoperi în colecție tricourile mele de la Barcelona și Galatasaray, din finalele Cupei Cupelor și Cupei UEFA. Suporterii vor avea parte aici de nenumărate surprize, pentru ca eu voi invita mulți campioni mondiali la evenimentele din Muzeul Fotbalului”, a declarat Gică Popescu.
Tricoul de la Galatasaray Istanbul este cel în care Gică Popescu a evoluat în finala Cupei UEFA cu Arsenal Londra, în care a marcat penalty-ul decisiv și poartă semnăturile tuturor coechipierilor de la echipa turcă.
Alături de tricourile lui Gică Popescu, la Football Museum Bucharest vor putea fi admirate și alte obiecte care au legătură directă cu fotbalul.
Tricoul lui Maradona și tricoul lui Hagi
Câteva dintre obiectele de valoare care se vor regăsi în muzeu sunt: tricoul purtat de Maradona în sezonul 1983-1984, când juca la Barcelona, tricoul purtat de Hagi la Real Madrid în sezonul 1990-1991, tricoul lui Ronaldo dintr-un meci al naționalei Braziliei, semnat de dublul câștigător al Balonului de Aur, dar și de Ronaldinho și Roberto Carlos.
„Un obiectiv al muzeului, locul care nu depinde de rezultatul unei partide, este să aducem în atenția vizitatorilor momente importante din fotbal. Ne propunem să facem echipă cu toți cei pasionați, iar această echipă, ca oricare alta, avea nevoie de un căpitan. Prin cariera lui impresionantă și prin poveștile extraordinare pe care le are de spus, Gică Popescu este cel mai potrivit pentru rolul de căpitan al unui loc special precum Muzeul Fotbalului.”, a spus Romeo Bănică, director executiv Football Museum Bucharest.
Muzeul Fotbalului va funcționa în centrul vechi al Capitalei
Muzeul Fotbalului urmează să se deschide în centrul istoric al Bucureștiului, iar turiștii vor avea parte și de o experiență 360°, unde vor putea admira spații expoziționale spectaculoase, retrăind momente din istoria fotbalului cu ajutorul experiențelor interactive digitale și de realitate virtuală.
Iubitorii fotbalului se vor putea bucura de colecții de articole care au aparținut atât jucătorilor români, cât și celor internaționali. Pe lângă spațiile expoziționale, muzeul are o cafenea, un bistro și o sală de evenimente private, aflate permanent la dispoziția vizitatorilor.
Amplasat pe 8 niveluri, Football Museum Bucharest este primul muzeu al fotbalului din România.
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.
[…] Gică Popescu este „căpitanul” Muzeului Fotbalului din București […]
[…] Gică Popescu este „căpitanul” Muzeului Fotbalului din București […]