Fault clar la Tătăruşanu la primul gol al francezilor!

A fost fault clar la Tătăruşanu la golul lui Giroud! SPORTescu vă prezintă câteva capturi video care demonstrează clar că atacantul francez l-a incomodat cu cotul, în săritură, pe portarul nostru.

image3

Era 0-0, minutul 57 şi România juca dezinvolt în faţa naţionalei ţării gazdă. Echilibrase meciul, dădea chiar impresia că poate mai mult şi în atac, francezii păreau blocaţi de mijlocul şi de apărarea noastră, deşi eram conştienţi că orice greşeală ne poate fi fatală.

Şi aşa am crezut la centrarea lui Payet, că Tătăruşanu a făcut o gafă de începător, scăpând „săpunul”, cum se spune în fotbal, la duelul cu Giroud. Portarul nostru a încercat să protesteze, s-a dus iniţial spre central, apoi spre arbitrul aditional din spatele porţii sale, dar verdictul fusese dat: 1-0 pentru Franţa.

Am reuşit să realizăm câteva capturi video ale acestei faze, pe care vi le prezentăm mai jos şi în care se vede clar cum Giroud, autorul golului, îl atacă pe Tătăruşanu cu cotul şi îl incomodează pe portarul nostru să prindă mingea.

image2 (1)

Priviţi în captura de sus cotul lui Giroud, iar jos cum lovitura îi mişcă mâna dreaptă lui Tătăruşanu.

image1

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...