Dorin Goian (35 de ani), ultima oară la Asteras Tripoli, în Grecia, nu vede naţionala ţării noastre la Campionatul Mondial din Rusia, ce se va disputa peste doi ani.
România va juca în preliminarii într-o grupă cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan. Doar prima clasată merge direct la turneul final, în timp ce opt naţionale de pe locul doi, din cele 9 grupe europene, vor juca baraj.
„Din păcate, oricât aş vrea să fiu de pozitiv, nu văd ca România să se califice la Campionatul Mondial din 2018”, a fost categoric Dorin pentru SPORTescu.ro. Fostul fundaş al Stelei şi al naţionalei spera într-un joc mai bun al tricolorilor în partida cu Albania, de la Euro. „Mă aşteptam să facem mai mult ca să câştigăm ultimul meci decisiv cu Albania, mai ales că ne puteam califica în cazul unei victorii. Pe noi, în 2008, când am făcut egaluri în primele două jocuri, cu Franţa şi Italia, lumea ne-a blamat”.
România nu a mai fost la un turneu final de Campionat Mondial din 1998, ceea ce înseamnă că în 2018 se vor face 20 de ani de secetă la acest nivel.
„Selecţionerul e răspunzător pentru acest turneu final slab”
Goian regretă că nu a fost convocat la acest turneu final şi nu înţelege de ce nu a fost căutat deloc de staff-ul naţionalei într-o perioadă în care era căpitan la Asteras Tripoli şi juca meci de meci în campionatul Greciei şi în cupele europene: „Am avut acea convocare pentru partidele cu Ungaria în deplasare şi cu Grecia acasă. În ambele am fost rezervă şi nu am jucat deloc. Apoi nu m-a mai sunat nimeni, nu au mai dat niciun semn. Probabil că selecţionerului nu i-a plăcut cum am stat pe banca de rezerve. Am fost supărat că nu am primit nicio convocare în perioada în care evoluam meci de meci la Asteras Tripoli, jucam în cupele europene şi eram căpitanuil echipei. Nu am înţeles care a fost motivul. Dar asta e, selecţionerul e răspunzător de rezultatele naţionalei şi de acest turneu final slab pe care l-a făcut România.”
Dorin Goian a jucat 60 de meciuri pentru naţionala României, înscriind cinci goluri sub tricolor.
În ceea ce priveşte campionatul intern, „Goe” spune că acesta e din ce în ce mai slab, dar crede că Steaua poate ajunge în grupele Champions League: „Astrei îi va fi foarte greu să se califice în grupe, însă Steaua, ţinând cont că e cap de serie, are şansele ei. Oricum, mai mari decât ale Astrei”.
Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































