Cristina Neagu, în echipa ideală de la Campionatul European

Cristina Neagu (34 de ani) a fost selectată în echipa ideală a Campionatului European. Românca a fost aleasă cel mai bun inter stânga al turneului final disputat în Muntenegru, Macedonia de Nord și Slovenia.

Credit: ehfeuro.eurohandball.com

Neagu a fost aleasă în urma voturilor fanilor, mass-media şi ale specialiştilor EHF, după ce a devenit primul sportiv din istorie, atât la masculin, cât și la feminin, care a depășit borna istorică de 300 de goluri la Campionatele Europene.

Interul stânga din naționala României a marcat de 303 de ori la al optulea și ultimul Campionat European la care a participat, debutul său la un turneu final continental fiind consemnat în 2008.

„A fost ultimul Campionat European pentru mine. Nu s-a încheiat așa cum mi-aș fi dorit, dar am dat totul pe teren, așa cum fac de fiecare dată”, a transmis Cristina  după ce România a părăsit competiția.

România Și Cristina Neagu au terminat pe 12 la Euro 2022

Participantă pentru a 14-a oară la un turneu final de CE, România a încheiat competiția pe cel mai slab loc din istorie: 12. Cel mai bun rezultat a fost medalia de bronz cucerită la ediția din 2010.

Celelalte jucătoare alese în echipa ideală de la CE sunt: Cleopatre Darleux (cel mai bun portar, Franţa), Emma Friis (extremă stânga, Danemarca), Pauletta Foppa (pivot, Franţa), Stine Oftedal (centru, Norvegia), Katrin Klujber (inter dreapta, Ungaria), Jovanka Radicevic (extremă dreapta, Muntenegru).

De asemenea, Henny Reinstad (Norvegia) a fost aleasă cea mai bună jucătoare de la Campionatul European, iar Kathrine Heindahl (Danemarca), cea mai bună apărătoare.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...